Guvernul libertarianului de dreapta Javier Milei a promis nu doar reforme dure economice, ci și un răspuns dur pentru protestatarii care vor încerca să i se opună, scrie BBC.
Organizatorii unei manifestații împotriva reformelor economice ale noului guvern argentinian vor trebui să acopere costurile de securitate, a anunțat noul guvern.
Costurile de securitate pentru demonstrație au ajuns la 60 de milioane de pesos (75.000 de dolari), iar „factura (va fi) trimisă mișcărilor sociale”, a declarat un purtător de cuvânt.
Mii de persoane au ieșit pe străzile din Buenos Aires săptămâna aceasta pentru a protesta față de politicile noului președinte de dreapta Javier Milei. Acesta a anunțat planuri de „terapie de șoc economică”, inclusiv reduceri masive de cheltuieli.
Mai multe organizații sociale implicate în organizare vor trebui să plătească costurile de securitate pentru proteste - la care poliția a fost desfășurată în număr mare - trebuind să acopere consumul de combustibil și „orele medii de muncă”.
Aceste organizații vor „purta responsabilitatea costurilor, care nu ar trebui să cadă asupra cetățenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Manuel Adorni.
Organizatorii au criticat prezența masivă a forțelor de ordine la protest, sugerând că este o încercare de provocare. „Acest lucru îmi amintește de dictatura” din anii '70 și '80, a declarat Eduardo Belliboni, liderul grupului de protest Polo Obrero.
Președintele Milei, care a preluat funcția în urmă cu mai puțin de două săptămâni, a promis măsuri dure împotriva celor care încearcă să îi zădărnicească planurile de reformă, inclusiv prin proteste.
Guvernul său a anunțat reforme, inclusiv privatizarea companiilor de stat, precum și reduceri masive ale cheltuielilor publice, care vizează inclusiv subvențiile pentru combustibil și transport.
Săptămâna trecută, el a devalorizat moneda argentiniană, peso, cu peste 50%, în raport cu dolarul american.
Fondul Monetar Internațional - căruia Argentina îi datorează 44 de miliarde de dolari - a calificat măsurile drept „îndrăznețe” și a declarat că acestea vor contribui la crearea unui mediu propice creșterii sectorului privat.
Argentina se confruntă cu o inflație galopantă, prețurile crescând cu aproximativ 150% în ultimul an. De asemenea, se confruntă cu rezerve scăzute de numerar și cu o datorie publică ridicată, în timp ce 40% din populație trăiește sub pragul sărăciei.
Activiștii pentru drepturile omului din Argentina și-au exprimat îngrijorarea cu privire la noile orientări de securitate menite să reprime protestele.
Săptămâna trecută, ministra Securității din guvernul Milei, Patricia Bullrich, a anunțat că persoanele și organizațiile care protestează vor fi identificate cu „mijloace video, digitale sau manuale" și apoi vor fi facturate pentru costul trimiterii forțelor de securitate pentru a supraveghea demonstrațiile lor.
Organizațiile pentru drepturile omului și politicienii de opoziție și-au exprimat îngrijorarea față de aceste reguli, despre care au spus că, în esență, ar incrimina protestele legitime.
„Sub promisiunea ordinii, (guvernul) încearcă să suprime manifestațiile publice împotriva măsurilor oficiale“, a declarat Centrul de Studii Juridice (CELS). „Măsurile atacă dreptul la protest, îi incriminează pe cei care demonstrează și persecută organizațiile sociale și politice".