Palestinieni împușcați în SUA: Se plimbau…

acum 11 luni 41

Trei tineri palestinieni au fost răniţi prin împuşcare sâmbătă seara de un bărbat în statul american Vermont, a anunţat poliţia locală, indicând că suspectul nu a fost încă identificat, transmite AFP.

În vârstă de 20 de ani, cei trei se plimbau „când s-au trezit în faţa unui bărbat alb înarmat cu un pistol” care „fără să le vorbească, a tras cel puţin patru gloanţe înainte de a fugi”, a declarat poliţia din Burlington într-un comunicat de presă remis AFP.

Două din victime se află într-o „stare stabilă”, în timp ce a treia „suferă de pe urma unor leziuni mai grave”, se precizează în comunicat.

Tinerii se aflau în oraşul Burlington, la 70 de km distanţă de graniţa cu Canada, unde sărbătoreau Ziua Recunoştinţei.

„În acest moment, nu există informaţii suplimentare care să sugereze motivul suspectului, cum ar fi declaraţii sau comentarii”, a spus poliţia. Dar, potrivit şefului poliţiei locale, Jon Murad, „în acest moment tensionat, nimeni nu poate privi acest act fără a bănui că este o crimă motivată de ură”.

În timpul atacului, două dintre victime purtau tradiţionala eşarfă palestiniană, keffieh, a menţionat poliţia.

Războiul dintre Israel şi Hamas provoacă tensiuni puternice în toată ţara şi a dat naştere la o creştere a actelor antisemite şi islamofobe.

„Suntem devastaţi de această veste înspăimântătoare, că au fost vizaţi şi împuşcaţi copiii noştri”, au spus familiile victimelor într-o declaraţie adresată organizaţiei nonprofit de advocacy IMEU (Institute for Middle East Understanding).

„Solicităm poliţiei să efectueze o anchetă riguroasă şi, în special, să trateze atacul ca pe un atac motivat de ură”, au continuat familiile victimelor.

Preşedintele Joe Biden a fost informat despre atac, a declarat duminică Casa Albă.

„Ura nu îşi are locul aici”, a explodat duminică senatorul democrat de Vermont, Bernie Sanders, ca reacţie la această ştire „şocantă şi profund dezamăgitoare”.

The post Palestinieni împușcați în SUA: Se plimbau… appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/tineri-palestinieni-impuscati-in-sua-se-plimbau/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.