Papagalul Napoleon, returnat proprietarei, o supraviețuitoare a masacrului Hamas, după ce animalul de companie a fost găsit de soldații israelieni în Gaza: „Am plâns de fericire”

acum 10 luni 55

Yasmin Raanan, 56 de ani, o supraviețuitoare a masacrului Hamas din kibul Be'eri, de pe 7 octombrie, a declarat că era sigură că Napoleon, iubitul ei papagal de companie, a fost ucis de teroriști, relatează Yedioth Akronoth.


Kibuțul Be'eri a fost, aflat la granița cu Fâșia Gaza, este unul dintre cele mai afectate comunități de asaltul sângeros al Hamas din 7 octombrie.


Yasmin Raanan, care lucrează ca îngrijitoare de animale, a supraviețuit atacului Hamas, ascunzându-se în buncărul casei sale.


Însă, după ce a fost eliberată de unitatea de comando Maglan, femeia a descoperit că papagalul Napoleon, 8 ani, pe care îl alinta „Napi”, a dispărut.


„Primul lucru pe care l-am observat când am ieșit din adăpost a fost că Napi a dispărut. Nici el și nici colivia lui nu mai erau la locul lor. Apoi am găsit colivia de lângă casa mea, aruncată pe gazon. Eram sigură că l-au ucis pe Napi." a povestit Raanan.


O întorsătură neașteptată a evenimentelor a schimbat apoi totul: „Acum câteva zile, nepotul meu a spus că un soldat a postat o poză cu un papagal. M-am uitat la poză, era Napi!”.


Soldațul era din kibuțul Yagur și a venit cu papagalul la un magazin de animale de companie din Ashkelon, iar proprietarul a postat imaginile pe rețelele sociale.


„Napi era slab și fragil, dar în viață”


Militarul aflat în permisie a povestit că el și un coleg au găsit papagalul în Gaza. „A stat pe umărul timp de trei zile, chiar a și intrat alături în tunelurile teroriștilor Hamas”, a povestit acesta.


De asemenea, Napi i-a însoțit pe soldați în timpul unei operațiuni în nordul Fâșiei.


„Acum două zile, doi soldați mi-a adus papagalul. Am plâns de fericire. Nu am vărsat atât de multe lacrimi în viața mea. Napi era slab și fragil, dar în viață", a spus Raanan.


Pentru că Be'eri a fost, practic, distrus în atacul din 7 octombrie. femeia locuiește acum în Nevatim, lângă Beer Sheva: „Sper ca Napi să se obișnuiască rapid cu noua lui viață”.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/papagalul-napoleon-returnat-proprietarei-o-supravietuitoare-a-masacrului-din-kibutul-beeri-dupa-ce-animalul-de-companie-a-fost-gasit-soldatii-israelieni-in-gaza-4765785

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.