Parlamentul din Ucraina a cerut Uniunii Europene să deschidă negocierile de aderare

acum 11 luni 69

Parlamentarii ucraineni din Rada supremă au făcut apel la ţările UE să aprobe negocierile de aderare cu Ucraina, potrivit unei declaraţii adoptate de majoritatea parlamentară, a relatat agenția de știri DPA, preluată de Agerpres.


Parlamentul ucrainean s-a reunit cu uşile închise din cauza legii marţiale impuse în timpul războiului împotriva invaziei în curs a Rusiei.


Liderii europeni urmează să decidă săptămâna viitoare, în cadrul unui summit al UE, dacă vor începe sau nu negocierile de aderare cu Ucraina. În timpul războiului cu Rusia, liderii europeni au încurajat în mare măsură aspiraţiile europene ale Ucrainei. Cu toate acestea, în unele capitale ale UE există îngrijorări cu privire la provocările şi costurile potenţiale ale integrării Ucrainei, o ţară mare, cu un sector agricol important, care este în medie mult mai săracă decât actualele ţări din UE.


Parlamentul ucrainean a mai cerut ţărilor UE să continue să acorde ajutor militar, în contextul în care continuă luptele sângeroase împotriva Rusiei. În apel se spune că va fi nevoie și de asistenţă financiară pentru a repara distrugerile de amploare provocate de Rusia.


Rusia a lansat o invazie militară la scară largă în Ucraina pe 24 februarie 2022, după ce a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi a oferit sprijin forţelor separatiste pro-ruse din estul Ucrainei.


Ucrainei i s-a acordat statutul de ţară candidată la UE în 2022, dar nu este sigur dacă blocul va accepta începerea negocierilor de aderare. Cu doar câteva zile în urmă, premierul ungar Viktor Orban a ameninţat că va bloca discuţiile, acuzând totodată Ucraina că nu a reuşit să implementeze toate reformele necesare.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/parlamentul-din-ucraina-a-cerut-uniunii-europene-sa-deschida-negocierile-de-aderare-4744110

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.