Plenul Parlamentului se reuneşte astăzi, 20 decembrie, pentru a finaliza dezbaterile şi a da votul final pe proiectul bugetului de stat pentru anul 2024.
Ședinţă comună este programată de la ora 10.00, iar votul final este anunţat pentru ora 16.30, cu posibilitatea prelungirii discuţiilor, potrivit News.ro.
În total, s-au depus 20.432 de amendamente la bugetul de stat pe 2024, dintre care doar 962 au fost admise.
Potrivit deciziei conducerii Parlamentului, fiecare parlamentar are un minut pentru a-şi susţine amendamentul, un minut fiind alocat şi pentru fiecare articol din lege. După epuizarea timpului alocat, celelalte amendamente la articolul respectiv se vor supune votului în bloc.
Proiectele de lege privind bugetul pentru 2024 au fost aprobate pe 15 decembrie de Guvern.
Anul viitor, bugetul României va fi axat pe investiţii în valoare de circa 7% din PIB, precum şi pe o creştere economică de 3,4%, în timp ce deficitul bugetar este estimat la 5% din PIB, arată proiectul.
Dezbaterile, reluate după scandalul de marţi seară
Marţi, comisiile reunite de buget-finanţe au dat raport favorabil celor două proiecte, iar în plen au avut loc dezbaterile generale. Dezbaterile au generat scandaluri în care protagoniștii au fost atât liderul AUR, George Simion, și senatoarea Diana Șoșoacă, care s-au jignit și amenințat, cât şi parlamentari USR, care au venit în plen cu cutii de cadouri pe care scria „Taxe noi” şi „Buget record pentru speciali”.
Tensiuni au fost și între AUR și UDMR, când deputatul AUR Dan Tanasă i-a spus unui parlamentar UDMR că „miroși a pălincă, mă!”.
AUR a anunţat marţi seară că îşi asumă să blocheze tribuna Parlamentului dacă majoritatea PSD-PNL, cu sprijinul USR şi UDMR, nu majorează salariile profesorilor cu 40%.