Parlamentul va face modificări la Codul Penal privind actul sexual cu un minor sub 16 ani

acum 1 an 77

Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat vineri, 10 noiembrie, că Parlamentul va adopta un proiect de lege prin care se vor face modificări la Codul penal privind actul sexual cu un minor sub 16 ani pentru că forma actuală a legii duce la riscul dezincriminării unor infracţiuni.


„Chiar astăzi am trimis punctul de vedere formal către Parlament. E o lege pentru care dumneavoastră vedeţi reclama aceea la fiecare calup de publicitate, un mesaj de interes public legat de actual sexual al unui major cu un minor sub 16 ani care este considerat viol. Această lege, într-adevăr, a fost adoptată la nivel parlamentar la finalul lunii iunie. S-a scris negru pe alb atunci că atunci când un adult întreţine acte sexuale cu un copil, acel act nu poate fi consimţit de copil. Cu toate acestea, parcursul parlamentar a fost destul de anevoios. În Senat a fost o formă, în Camera Deputaţilor a ieşit altă formă”, a spus Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă, la Baia Mare, potrivit news.ro.


Ea a precizat că mai multe instituții, precum Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei au identificat riscul unor dezincriminări şi au constatat deficienţe ale legii. „În plus şi societatea civilă a depus solicitări de modificare a acestei legi, astfel încât să nu riscăm dezincriminarea unor infracţiuni”, a adăugat ea.


Ministra Justiţiei a mai explicat că Parlamentul trebuie să efectueze aceste modificări şi să vină cu îmbunătăţiri la lege pentru că actul normativ va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.


Senatorul PNL Cristian Ţâgârlaş, preşedinte al Comisiei juridice a Senatului, a spus că actuala formă a legii permite ca „foarte mulţi infractori periculoşi să fie puşi în libertate” și „foarte multe persoane trimise în judecată ar fi trimise acasă ca fiind nevinovate”.


Printre deficiențele care vor fi corectate se numără reincriminarea actului sexual cu minori între 16 și 18 ani, când făptuitorul are victima în ingrijire, educare sau este membru de familie, pentru că forma actuală a consimţământului privind actul sexual cu un minor nu prevede acest lucru. Se va introduce și o dublă reglementare a violului, respectiv a agresiunii sexuale asupra minorului între 16 și 18 ani.


Actuala formă a legii prevede că orice act sexual cu un minor care nu a împlinit 16 ani se consideră viol. În acest moment, fapta nu constituie infracţiune, dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani, dar acest lucru nu se va modifica, potrivit informațiilor Libertatea.


Pe 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că orice act sexual cu un minor sub 16 ani este viol, dacă diferența de vârstă este mai mare de 5 ani. Legea se va aplica abia de la 1 ianuarie 2024, nu după promulgare, ca să fie popularizată prin intermediul campaniilor de presă. 


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/alina-gorghiu-parlamentul-va-face-modificari-la-codul-penal-privind-actul-sexual-cu-un-minor-sub-16-ani-considerat-viol-4714770

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.