Zoe Alpinista este primul câine cu legitimaţie de montaniard. Aparţine unui pasionat de drumeţii din judeţul Mureş, Daniel Cheşa, și a reuşit în acest an să cucerească al 37-lea vârf montan, alături de stăpânul ei. Zoe este deja o prezenţă binecunoscută printre pasionaţii de drumeţii şi căţărări.
„Zoe Alpinista a fost peste tot cu mine în drumeţii, are 37 de vârfuri cucerite la activ. E prima căţeluşă care are legitimaţie de montaniard, fiind legitimată la Clubul Altitudine din Zărneşti.
Pe munte, de multe ori, o recunosc diferiţi montaniarzi şi vor să facă poze cu ea, iar Zoe se aşază de parcă ar fi fotomodel. Are 9 ani, fizic nu are probleme, dar are început de cataractă şi trebuie să avem grijă.
E destul de friguroasă, însă are diferite geci adaptate la anotimp, geci de ploaie, are geci de ger, bocăncei de drumeţie, nişte bocanci speciali pentru urcat pe zăpadă cu crampoane.
Mai ales dacă e frig de -10° Celsius simte la lăbuţe şi vrea în braţe”, a declarat omul de afaceri Daniel Cheşa, în vârstă de 55 de ani.
Pasionatul de drumeţii şi escaladări ne spune că un câine ideal pentru drumeţii este de talie medie, aşa cum e şi Zoe Alpinista, care este din rasa caniche, fiindcă dacă este prea mic sau prea mare, pot apărea o serie de provocări dificile.
„Un câine pentru drumeţii trebuie să fie rasă de talie mijlocie. Dacă e prea mic se pierde prin iarbă, prin tufişuri, dacă e prea mare, iarăşi îţi creează probleme. Mai ales câinii gen ciobănesc German care aleargă după vânat.
De exemplu, dacă escaladăm cu funia, o pot pune în rucsac. Ea are doar 7 kilograme şi poate fi transportată uşor. În plus, nu este un câine gălăgios, latră doar dacă simte pericol”, ne-a relatat Daniel Cheşa.
Faptul că Zoe Alpinista are o pasiune deosebită pentru drumeţii nu este întâmplător, întrucât stăpânul ei este atras de experienţele extreme, în special de escaladarea munţilor şi călătoriile de explorare.
În acest an, Daniel Cheşa a fost într-o călătorie în jurul lumii, după ce a descoperit o aplicaţie pe telefon, Skyscanner, prin care a găsit cele mai bune oferte de zboruri, legăturile ideale şi preţurile convenabile.
În total, Cheşa a reuşit să îşi creeze un itinerar format din 16 zboruri, cu start din Cluj-Napoca şi opriri în Tel Aviv, Abu Dhabi, Mumbai, Ho Chi Minh, Tokyo, Sydney, Honolulu, Los Angeles, Bogota, Sao Paolo, Rio de Janeiro, Brasilia, Lisabona, Casablanca, Paris şi altele, însumând 54.700 de kilometri parcurşi.
„Nu sunt alţi români despre care să ştiu că au reuşit să ocolească planeta singuri, dar ştiu sigur că eu sunt primul mureşan care a reuşit această performanţă.
În 2021 am reuşit să fiu primul mureşean, e posibil să fiu şi primul român, care a escaladat singur, noaptea, Mont Blanc, cel mai înalt gheţar din Europa care are 4.810 metri înălţime”, a mai spus Daniel Cheşa
The post Pasionată de drumeții. Zoe, primul câine cu legitimaţie de montaniard appeared first on Cotidianul RO.