”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, Joi seara, un Paşte nou, la Cina cea de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de Vineri şi Învierea Sa a treia zi (Duminică), pentru a dărui lumii viaţa veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: «Paştele nostru Hristos S-a jertfit pentru noi» (1 Corinteni 5, 7). Centrul sărbătorii Paştelui iudaic este celebrarea minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roşie, ca pe uscat, pentru eliberarea poporului evreu din robia Egiptului”, a transmis, miercuri, PF Daniel, în mesajul de Paşti.
Potrivit Patriarhului BOR, ”la sărbătoarea Paştelui creştin, Biserica noastră celebrează trecerea lui Hristos cu trupul prin jertfa sângeroasă a morţii Sale pe Cruce şi Învierea Sa din morţi cu trupul, pentru a intra în viaţa cerească veşnică din Împărăţia cerurilor”.”Prin iubirea Sa smerită şi milostivă, Domnul Iisus Hristos arată pe Cruce ascul...