Pensiile vor crește în fiecare an în luna ianuarie, anunță ministrul Muncii. Ce valoare va avea punctul de pensie în 2024

acum 1 an 107

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că de la 1 ianuarie 2024 pensiile se vor majora cu rata inflaţiei şi că, potrivit noii legi, pensiile vor crește pe viitor numai în luna ianuarie a fiecărui an.


Punctul de pensie va creşte de la 1.785 lei la 2.031 lei. „De la 1 ianuarie avem o majorare a pensiilor tuturor românilor cu 13,8 la sută. Din septembrie, avem aici formula elveţiană care spune aşa: că formula de majorare a pensiilor este rata inflaţiei din anul precedent plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut pentru 2024”, a declarat Simona Bucura Opescu, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, sâmbătă, 9 decembrie, potrivit news.ro.


Majorările de pensii se vor face anual, în luna ianuarie, a adăugat Oprescu.


„O precizare extrem de importantă. Dacă până acum nu era specificată în lege în mod expres data la care se poate face majorarea pensiilor, în noua lege stipulăm în clar faptul că această majorare trebuie să fie făcută în fiecare an în luna ianuarie astfel încât să nu repetăm situaţii cum am avut în anii precedenţi, când nu am avut creşteri ale pensiilor sau situaţii în care aceste majorări au fost făcute într-o altă lună decât luna ianuarie”, a spus ministrul Muncii.


„Am venit cu această precizare explicită în lege, astfel încât să nu mai fie de fiecare dată o decizie luată arbitrar politic de guvern şi să fie un angajament pe care îl avem în raport cu românii”, a mai afirmat Simona Bucura Oprescu.


Pe 20 noiembrie, Parlamentul a dat votul final asupra proiectului de lege privind pensiile, jalon în PNRR. Impactul bugetar va fi de 15 miliarde de lei pentru indexarea cu 13.8% de la 1 ianuarie 2024 și de 10 miliarde de lei pentru recalcularea pensiilor care va fi făcută în septembrie. Premierul Marcel Ciolacu a menționat recent că a doua creștere a pensiilor din 2024, cea de la 1 septembrie, se va face diferențiat, nu cu același procent, cum va fi pe 1 ianuarie.


Temerea majoră pentru noua lege a pensiilor este că nu există sursă de finanțare. PSD și PNL au susținut că banii vor proveni dintr-o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, dar ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a avertizat că aplicarea legii ar putea să crească deficitul bugetar în 2024.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/pensiile-vor-creste-in-fiecare-an-in-luna-ianuarie-anunta-ministrul-muncii-simona-bucura-oprescu-4743665

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.