Opt percheziții făcute de procurorii DIICOT și FBI au avut loc marți, 14 noiembrie, în Argeș și Teleorman, pentru prinderea unor români căutați în SUA pentru o fraudă de peste 5 milioane de dolari cu ajutoare de şomaj obţinute ilegal în California, anunță vineri, 17 noiembrie, Poliția Română.
Dosarul pentru care s-au văzut percheziții vizează acuzații de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare a banilor.
În acest dosar, autorităţile federale americane au pus sub acuzare 14 persoane de cetăţenie română, bănuite de implicare în gruparea infracţională cunoscută sub denumirea de „Sandu Syndicate”. Liderul grupării a fost arestat în martie 2023, pe teritoriul SUA.
Potrivit cercetărilor autorităţile din SUA, începând cu iulie 2020 şi până în august 2022, membrii grupării „Sandu Syndicate”, formată din cetăţeni români, au participat la o schemă infracţională pentru a obţine ilegal ajutoare de şomaj din California, de la Departamentul pentru Dezvoltarea Ocupării Forţei de Muncă (EDD).
„În urma anchetei derulate pe teritoriul SUA (...) au reieșit date conform cărora membrii grupării ar fi obținut în mod fraudulos beneficii de la EDD pentru ei înșiși și, de asemenea, ar fi ajutat alte persoane să obțină beneficii, în schimbul unei părți din aceste sume încasate în mod fraudulos”, precizează Poliția Română.
De asemenea, în noiembrie 2021, autorităţile americane au luat cunoştinţă de o serie de infracţiuni legate de furturi care vizau bătrâni din San Diego, California.
Cum acționau românii din „Sandu Syndicate”
Pe parcursul investigaţiei, autorităţile americane au identificat o organizaţie infracţională formată din români domiciliaţi în judeţul Vâlcea.
Aceștia sunt acuzați că au participat la fraude şi furturi pe întregul teritoriu al SUA, iar schema infracţională a avut ca scop obţinerea de ajutoare de şomaj din statul California.
„Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi acționat în mod sistematic în scopul facilitării obținerii frauduloase de către sute de persoane de cetățenie română, a unor beneficii materiale de la EDD prin depunerea de cereri, crearea de documente justificative falsificate și ajutor dat în antedatarea cererilor”, precizează Poliția Română.
Concret, începând cu iulie 2021, liderii grupării au transmis, pe reţele de socializare, anunţuri prin care ofereau servicii sau întâlniri pentru a solicita ilegal beneficii financiare de la EDD California, constând în sume cuprinse între 1.000 dolari şi 1.500 dolari, pentru a deschide conturi în cadrul aplicaţiei.
În continuare, liderii grupării au dezvoltat „un proces în vederea obţinerii de beneficii patrimoniale, prin folosirea de identităţi false, facturi de utilităţi falsificate, declaraţii de venit falsificate, formulare falsificate şi carduri de asigurare de sănătate frauduloase”.
De asemenea, aceştia au falsificat cererile de aplicare prin „antedatarea” sau modificarea acestora, prin menţionarea în fals a unei date anterioare de începere a şomajului, pentru a primi mai mulți bani.
Prejudiciul cauzat statului California este estimat la aproximativ 5,2 milioane de dolari.
Un bărbat a fost arestat și va fi extrădat în SUA
În urma perchezițiilor din România, un bărbat de 27 de ani din Argeș a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrații din Pitești. Pe numele lui, exista o cerere de arestare de arestare provizorie formulata de către autoritățile americane, urmând astfel să fie extrădat în SUA.
De asemenea, tot pe 14 noiembrie, pe teritoriul SUA au fost arestaţi alţi trei membri ai grupării.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite și confiscate diferite sume de bani: 4.700 de lei, 8.000 de euro, un autoturism în valoare de aproximativ 105.000 dolari.
De asemenea, polițiștii au găsit aproximativ 300 de grame de bijuterii din aur, patru ceasuri de lux (dintre care unul în valoare de 55.000 dolari, iar altul în valoare de 15.500 dolari), 24 de plăcuţe de înmatriculare, „despre care există indicii că ar fi fost sustrase din SUA”, un telefon mobil, înscrisuri relevante pentru cauză şi arme albe.