Peste 300 de români vor să plece din Fâșia Gaza. Ministrul de externe: „10 cetățeni nu au mai ajuns la Rafah”

acum 1 an 104

Ministrul de externe, Luminița Odobescu, a declarat miercuri, 8 noiembrie, la Digi24, că numărul românilor din Fâșia Gaza care au cerut evacuarea din teritoriul controlat de Hamas a crescut cu peste 40, comparativ cu cel anunțat la ultimul bilanț oficial.


144 de români vor părăsi Fâșia Gaza, după ce 93 au plecat deja încă de azi noapte și se află în Egipt, iar alți 51 vor fi evacuați astăzi, 8 noiembrie. Inițial, 103 români primiseră permisiunea să plece din teritoriul controlat de Hamas.


Ministrul de externe a explicat de ce 10 români, dintre cei 103 anunțați inițial, nu au plecat cu primul transport. „Celelalte 10 persoane nu s-au prezentat la punctul de frontieră, dar rămân pe lista de evacuare și vom continua procesul de evacuare”, a spus Luminița Odobescu.


Ea a adăugat că numărul celor care au solicitat evacuarea a crescut cu peste 40.


„În ultimele zile și după demararea procedurilor de evacuare am primit un număr important de alte solicitări, în plus față de cele 260. Toate sunt în proces de evaluare. La acest moment, în total, inclusiv cu cei evacuați, vorbim de peste 300 de persoane care au solicitat evacuarea”, a menționat Odobescu.


Demnitarul a adăugat: „Vorbim de o situație deosebită, vorbim de o evacuare, având în vedere condițiile de securitate din Fâșia Gaza”, iar sursa de finanțare pentru aducerea în țară, în aceste condiții, este bugetul de stat.


În total, peste 300 de români, dintre cei aproximativ 350 aflați în Fâșia Gaza, au solicitat evacuarea din teritoriul situat la vest de Israel și controlat de gruparea palestiniană Hamas. În acest moment, numărul românilor despre care se știe că sunt ținuți ostatici în Fâșia Gaza este de 6. În afara celor 6, alte cinci persoane cu cetăţenie israeliano-română au fost confirmate decedate.


Hamas a început atacul asupra Israelului pe 7 octombrie, iar Israelul a ripostat cu atacuri în Fâșia Gaza. Până în prezent, cei 93 de români sunt primii conaționali de-ai noștri care au reușit să iasă din Fâșia Gaza, în contextul în care evacuările cetățenilor străini din enclavă spre Egipt au început pe 1 noiembrie.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/peste-300-de-romani-vor-sa-plece-din-fasia-gaza-luminita-odobescu-10-cetateni-nu-au-mai-ajuns-la-rafah-4712162

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.