Peste 50 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, anunță salvamontiștii. Jumătate au ajuns la spital

acum 10 luni 65

53 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, iar aproape jumătate dintre ele au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, informează joi, 28 decembrie, Salvamont România.


„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 51 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, a transmis Salvamont România, pe pagina de Facebook.


Cele mai multe solicitări au fost pentru Salvamont Lupeni, respectiv 9 apeluri, Salvamont Voineasa - 7 şi Salvamont Maramureş - 6.


De asemenea, salvamontiştii din Predeal, Harghita, Braşov, Gorj, Sibiu, Borşa, Caraş-Severin - Muntele Mic, Mureş, Argeş şi Bihor au fost chemaţi să salveze oameni de pe munte.


„În cazul acestor intervenții au fost salvate 53 de persoane. Dintre acestea 24 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital”, precizează salvamontiștii.


Potrivit Salvamont, s-au primit şi 47 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/peste-50-de-persoane-salvate-de-pe-munte-in-ultimele-24-de-ore-anunta-salvamontistii-jumatate-au-ajuns-la-spital-4759110

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.