Luna august a adus o ușoară corecție pentru piața cripto, cu o scădere de 1,7% a capitalizării totale, influențată de date economice din SUA peste așteptări, care au pus presiune pe Bitcoin și Ethereum.
Dominanța Bitcoin s-a redus la 57,3%, în timp ce Ethereum a urcat la 14,2%, semn al unei rotații către altcoin-uri, potrivit analizei Binance.
În ciuda reculului general, unele criptomonede au bifat performanțe spectaculoase.
Chainlink a crescut cu 35,9%, impulsionat de utilizarea tehnologiei sale de către guvernul SUA și de parteneriatul cu grupul japonez SBI.
Ethereum a câștigat 18,6%, susținut de fluxuri record în ETF-uri și de achiziții corporative, iar Solana a urcat cu 15,5% datorită actualizării Alpenglow.
Pe piața stablecoin-urilor, USDe, lansat de Ethena, a urcat cu peste 43% într-o singură lună, ajungând la o ofertă de 12,2 miliarde de dolari și la o cotă de peste 4% din piață.
...