Întrebat când ar putea veni scrisoarea oficială a Comisiei privind această cerere de plată, Pîslaru a explicat că Executivul a notificat deja instituțiile europene în legătură cu evoluțiile recente, inclusiv decizia Curții Constituționale, și cu pașii pe care România urmează să îi facă pentru a demonstra îndeplinirea jalonului referitor la pensiile magistraților.
„Am avut o comunicare informală și o comunicare tehnică cu Comisia Europeană, în care am atenționat asupra acestei evoluții. I-am informat inclusiv cu privire la demersurile pe care le vom pregăti”, a declarat ministrul.
El a precizat că, după promulgarea legii și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, documentația actualizată va fi retransmisă prin sistemul oficial de schimb de informații cu Comisia Europeană, însoțită de o scrisoare explicativă.
Potrivit lui Pîslaru, G...

acum 1 ora
10






















English (US) ·
Romanian (RO) ·