Planetele Venus, Jupiter și Marte pot fi urmărite, în această perioadă, de la Observatorul ‘Amiral Vasile Urseanu’, iar ele vor fi vizibile și pe parcursul următoarei luni, precizează astronomul Adrian Șonka.
În cazul în care cerul este senin, pot fi observate Venus, Jupiter și Marte. Planetele Uranus și Neptun nu sunt vizibile cu ochiul liber, Saturn e lângă Soare, iar Mercur e foarte apropiat de linia orizontului, a precizat dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul ‘Amiral Vasile Urseanu’.
‘De la noi se pot vedea cel mai bine, dacă este senin, planetele Venus, Jupiter și Marte, pentru că Uranus este prea îndepărtat – se vede ca o simplă stea – iar celelalte, Saturn și Mercur, sunt foarte apropiate de orizont, iar de unde suntem noi, fiind clădiri, nu se pot vedea. Deci avem trei planete de văzut, care se văd de trei-patru luni de zile, toate. Și se vor mai vedea o lună. De aceea, noi nu încurajăm oamenii să se ia după ‘alinierea...