Plenul Camera Deputaților, convocat joi pentru a respinge cele 3 proiecte de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc

acum 10 luni 67

Decizia de convocare a deputaților vine după ce premierul Marcel Ciolacu a cerut conducerii Parlamentului să respingă de urgență la „iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR ”, potrivit unui mesaj postat de președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, pe Facebook.


Plenul Camerei Deputaților se va reuni joi, 28 decembrie, în format hibrid având pe ordinea de zi cele trei proiecte de lege, dar și vacantarea mandatelor de deputat deținute de Gabriel Avramescu şi Maria Gabriela Horga, care au fost aleşi recent la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.


Cele trei proiecte care urmează a fi respinse sunt inițiate de deputații Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán, membri ai grupului parlamentar al UDMR.


Ele vizează o propunere legislativă privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România, o propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc şi o Propunere legislativă „lege cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”.


„Astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, în mesajul prin care a cerut conducerii Parlamentului să „respingă de urgență” proiectele de lege.


În mesajul în care a anunțat convocarea ședinței de plen al Camerei Deputaților, Alfred Simonis i-a acuzat pe aleșii AUR că încearcă să blocheze ședința.


„Este cel puțin revoltător că membrii AUR s-au opus astăzi în Biroul Permanent acestei proceduri necesare pentru a pune capăt unor teme care nu își au locul în societate. Ori nu înțeleg procedurile parlamentare, ori vor să speculeze în mod populist acest subiect”, a acuzat Simonis.


El le-a cerut deputaților AUR să vină să voteze joi împotriva legilor pentru că „altfel vor demonstra încă o dată că nu sunt în stare să ofere românilor decât scandal și urlete”.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/plenul-camera-deputatilor-convocat-joi-pentru-a-respinge-cele-3-proiecte-de-lege-privind-autonomia-tinutului-secuiesc-4758770

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.