Polonia: PiS, își mărește ușor avansul după numărătoarea din 90% din circumscripțiile electorale

acum 1 an 146

Partidul de guvernământ din Polonia, Lege și Justiție (PiS), a câștigat alegerile naționale de duminică, dar nu a reușit să obțină o majoritate, potrivit rezultatelor oficiale parțiale de luni, prezentate de Reuters.

Jaroslaw Kaczynski si Mateusz MorawieckiFoto: Hubert Mathis / Zuma Press / Profimedia Images

Rezultatele oficiale din peste 90% din circumscripțiile de vot au dat PiS cu 36,4% din voturi, în timp ce Coaliția Civică (KO), de orientare liberală, s-a clasat pe locul al doilea cu 29,7%, Coaliția de centru-dreapta A Treia Cale a fost pe locul al treilea cu 14,5%, Noua Stângă a avut 8,4%, iar Confederația de extremă-dreapta s-a situat la 7,2%.

Nu este clar dacă rezultatul alegerilor de duminică din Polonia va duce la un nou mandat pentru naționaliștii aflați la putere, Lege și Justiție (PiS), a declarat liderul partidului Jaroslaw Kaczynski.

Partidului populist aflat la putere în Polonia îi va fi greu însă să formeze un guvern, ceea ce ridică posibilitatea ca opoziția liberală să încerce să formeze o coaliție de guvernare.

Prezența la vot la alegerile din Polonia a fost probabil cea mai mare de la căderea comunismului în 1989, a declarat duminică șeful comisiei electorale, Sylwester Marciniak , după ce un sondaj la ieșirea de la urne a estimat-o la 72,9%.

Sondajul Ipsos la ieșirea de la urne a acordat partidului de guvernământ Lege și Justiție (PiS) 36,8% din voturi, ceea ce s-ar traduce prin 200 de parlamentari în parlamentul cu 460 de locuri.

Tusk: „Democrația a câștigat”

Liderul opoziției poloneze, Donald Tusk, a declarat duminică că democrația a învins și că naționaliștii aflați la guvernare, Lege și Justiție (PiS), vor fi înlăturați de la putere.

„Niciodată în viața mea nu am fost atât de fericit ca astăzi cu acest al doilea loc. Polonia a câștigat. Democrația a câștigat. I-am înlăturat (PiS) de la putere!", a declarat el.

Liderul KO, Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European, a promis să repare relațiile Varșoviei cu Bruxellesul, care au fost tensionate de numeroase ciocniri pe teme precum independența justiției, drepturile LGBT și migrația.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat duminică că naționaliștii săi de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), au câștigat alegerile parlamentare.

„Am câștigat. Lege și Justiție (PiS) este câștigătorul alegerilor parlamentare din 2023", a declarat el pe platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Naționaliștii aflați la putere, Lege și Justiție (PiS), vor încerca să formeze un guvern stabil dacă președintele le va da această sarcină, a declarat duminică premierul Mateusz Morawiecki, informează Reuters.

„Dacă președintele îi va încredința formarea unui guvern candidatului partidului câștigător, vom încerca să construim un guvern stabil", a declarat Morawiecki pentru postul public de televiziune TVP Info.

Sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-international-26612197-polonia-pis-pas-majoritate-dupa-numaratoarea-din-90-din-circumscriptiile-electorale.htm

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.