PORTRET DE CRĂCIUN. Cum e să fii Emilia Șercan? „Cred că asta este cel mai apăsător, gândul că un om obișnuit, fără o voce, nu poate spera la dreptate”

Cum ajunge o olimpică la geografie să devină „dușmanul” sistemului fals-academic din România? Ce te mișcă să te implici? Dacă o faci, ce preț plătești și ce simți? Vorbește unul dintre cei mai angajați social și combativi cetățeni români ai lui 2023: jurnalista Emilia Șercan.

Jurnalista Emilia Șercan a stat singură, două săptămâni, în fața Parchetului General cu o fotografie agățată de gât. O poză care nu era menită să vadă vreodată lumina printului. Șercan a publicat zeci de anchete despre oameni din funcții-cheie ale statului. I-a expus cum au furat angro în doctoratele ce i-au propulsat pe scara ierarhică. De aceea, crede ea, a devenit acum ținta sistemului.

Povestea ei a început cu mult înainte de 2023. A fost amenințată cu moartea și s-a încercat decredibilizarea ei. Dar istoria implicării Emiliei Șercan s-a derulat intens în anul care se termină, strălucind pe fondul puținelor inițiative civice.

„Fapta nu există”

Protestul solitar a fost modul de a trage de mânecă justiția că a înclinat nedrept balanța, „ticălos de-a dreptul”, spune ea. Magistrații au decis închiderea dosarului ei de kompromat, pe motiv că „fapta nu există”. Procurorii i-au respins și plângerea față de soluția de clasare. Și asta, afirmă ziarista, este nedrept.

***

Nota autoarei: Am fost studenta Emiliei Șercan în perioada 2015-2018 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Au trecut câțiva ani de atunci și mi-am luat notele de 10, inclusiv la lucrarea de licență pe care mi-a coordonat-o. Nu caut avantaje retroactive. Dar pentru că acum țin seminarul de Tehnici de Colectare a Informației tot sub coordonarea Emiliei, la una dintre cele patru grupe de studenți din anul II, fac aceste precizări.

Am scris acest text încercând să păstrez o notă imparțială și fără elemente personale. Am considerat că lupta unei jurnaliste cu un sistem care încearcă să o compromită este un subiect de interes public și merită mai mult decât o simplă știre.

***

Când era singură, a trecut neobservată, când a primit sprijin, a fost somată

În frigul celor 5... 6 grade Celsius care au fost în București luni, 18 decembrie, câteva zeci de jurnaliști, activiști și studenți la Jurnalism au făcut cerc în jurul Emiliei Șercan în fața Parchetului General. Într-o mare de oameni, ea abia se vede. A fost a 15-a zi de protest al jurnalistei. Din când în când, oameni aflați doar în trecere s-au oprit să o felicite și să-i spună că sunt alături de ea.

Din Parchet, tăcere. Așa a fost, de altfel, în ultimele două săptămâni în care Emilia Șercan a protestat singură. Mai puțin luni, când prezența la flashmob a zecilor de oameni din fața clădirii a creat o oarecare mișcare și în interior: jurnalista a fost chemată de jandarmi înăuntru, unde aceștia i-au cerut să respecte legea adunărilor publice, să declare protestul și să nu blocheze strada.

În acest timp, procurorul general, Alexandru Florența, ieșea pe ușa din dos. Peste drum, dinspre căsuțele din Târgul de Crăciun miroase a friptură și vată de zahăr.

„Nu a venit nimeni să-mi spună: ‭«Doamnă, știm că sunteți aici de zile bune, vă invităm la o discuție înăuntru, haideți să vedem ce aveți să ne spuneți, să ne spuneți și nouă direct în față». Nu”, mi-a spus Emilia Șercan, când am stat de vorbă pe treptele aceleiași instituții cu câteva zile înainte de flashmobul de susținere organizat de breaslă.

Oameni aflați în trecere s-au oprit să-si spună că sunt alături de ea

Ce poză a ținut de gât

Între timp, jurnalista și-a încheiat protestul solitar. Marți, 19 decembrie, Parchetul Curții de Apel București a anunțat-o că i-a respins plângerea împotriva soluției de clasare a dosarului de kompromat, o decizie pe care o consideră „evident politică”.

Timp de 16 zile a stat cu orele în fața instituției. A vorbit într-o zi cu șeful Parchetului Curții de Apel, Florin-Mircea Popa, dar nu pentru că s-a oprit el la discuții, ci pentru că Șercan i-a împins sub ochi fotografia printată A3 și plastifiată, pe care a purtat-o atâtea zile agățată de gât. La fel a fost și cu adjunctul procurorului general, Nicolae Solomon, și cu prim-adjunctul său, Aurel Sebastian Vălean.

E un soi de inversare a kompromatului, un „dacă vreți să ascundeți voi, fac eu public ce mi-ați instrumentat”. Pentru că poza o surprinde pe jurnalistă în baie, abia ieșită din duș, înfășurată cu un prosop și cu părul ascuns sub un altul. 

Imaginea e ușor neclară din cauza calității aparatului foto cu care a fost făcută, o cameră digitală veche.

„Plagiarism Hunter”

„Plagiarism Hunter” își spune Emilia Șercan pe profilul ei de X, fostul Twitter. Vânător de plagiate. 

Președintele Senatului și fostul premier Nicolae Ciucă este ultimul dintr-un șir de oameni cu poziții importante în stat despre care jurnalista de investigație a arătat, în anchetele sale, că au furat angro în lucrările lor de doctorat. Lucrări care le-au adus bani mai mulți la salariu și funcții mai înalte în instituțiile publice.

În ultimul deceniu, a scos la iveală situații care au revoltat opinia publică. A început în 2015, cu teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, care nu s-a ferit să încerce să-i cumpere ziaristei tăcerea cu funcții în partid.

I-a găsit cu pagini furate pe mai mulți miniștri, primari, procurori, oameni din serviciile secrete. Printre ei, fostul procuror Bogdan Licu, fostul primar Neculai Onțanu, fostul premier Mihai Tudose, la fel și primarul sectorului 3, Robert Negoiță, care a plagiat de la primul până la ultimul rând, generalul SRI Dumitru Dumbravă, fostul ministru de interne Lucian Bode. În 2018, a blocat acordarea titlului de doctor lui Liviu Pop, fost ministru al educației.

„O să-ți tăiem picioarele și mâinile”

Era 2019 când niște foști șefi din Academia de Poliție, una dintre instituțiile vizate de anchetele despre furtul intelectual, au pus un subaltern să cumpere o cartelă prepaid și să-i trimită un text lui Șercan: „Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. Vrei să ajungi ca Elodia? O să-ți tăiem picioarele și mâinile”.

Pedeapsa pentru amenințarea cu moartea la adresa unui cetățean român este de trei ani de închisoare cu suspendare - atât au primit, după trei ani de procese, rectorul și prorectorul de atunci ai Academiei. Între timp, le-a expirat și pedeapsa complementară, de „interzicere a unor drepturi”, astfel că pot reveni în mediul academic.

Până în 2022 însă nu s-a mai confruntat cu o acțiune de kompromat - adică publicarea unor informații compromițătoare pentru a decredibiliza o persoană. Din ianuarie anul trecut, Emilia Șercan s-a luptat cu un stat care a încercat cu tot dinadinsul să-i compromită numele.

Kompromatul, de la Europa Liberă la Emilia Șercan

„(...) Noi știm să te facem să vorbești și vei spune numele celui care ți-a dat să faci acest lucru, indiferent din ce structuri face parte și indiferent ce funcție are, iar din acel moment zile bune pe pământ nu vei mai avea… îți vom trimite umbre la muncă, în casă, peste tot pe unde te miști și ai să simți prezența lor peste tot, inclusiv în intimitatea ta, dacă ai făcut la ordin această afirmație. Roagă-te la Dumnezeu să ai dreptate…!”, a fost mesajul pe care l-a primit Emilia Șercan în 19 ianuarie 2022. Se întâmpla la o zi după ce a publicat un articol despre plagiatul lui Nicolae Ciucă, premier la acea vreme, acum președinte al Senatului. Textul mesajului face referire directă la Ciucă.

Stilul de a semăna teamă și confuzie prin kompromate este o veche prezență a raporturilor dintre statul român și oamenii care îl deranjează. În 1992, la postul de radio Europa Liberă, de la München, a sosit o scrisoare prin care ziaristul Liviu Tofan era prezentat drept agent infiltrat al Securității. Mesajul conținea și copii după documente de adeziune. 

Analiza a arătat că totul era un fals. O făcătură. Deși trecuse Revoluția, fosta Securitate trăia încă și metodele sale încercau să-l compromită pe ziaristul Liviu Tofan.

Intră în scenă Realitatea TV

În 2 februarie 2022, a urmat a doua amenințare din șir pentru Emilia Șercan. Apoi, în 16 februarie, s-a trezit cu un mesaj pe Facebook Messenger, de la o persoană necunoscută, care i-a trimis cinci fotografii pe care Șercan nu le mai văzuse de multă vreme. Cea din baie este una dintre ele. Sunt poze făcute acum 20 de ani de logodnicul său de-atunci, în apartamentul în care locuiau împreună. A făcut o captură foto, ca să aibă dovada. A doua zi, era la secția de poliție.

La 40 de minute după ce a ieșit din sediul Serviciului de Investigații Criminale, captura pe care jurnalista a trimis-o mai devreme pe WhatsApp subcomisarei care se ocupa deja de primele două cazuri de amenințare a fost publicată pe un site din Republica Moldova și a ajuns ulterior pe aproape 80 de site-uri, multe dintre ele din același trust, al Realitatea TV.

Din cercetările ei, Șercan spune că totul duce în aceeași direcție: proba s-a scurs din poliție. L-a sunat imediat după asta pe ministrul de interne, Lucian Bode, a vorbit și cu șeful Poliției Române. Povestește că a dus muncă de lămurire cu ei ca să le explice ce este o captură de ecran. Polițiștii au încercat să o convingă că îi este spionat telefonul. Ca să alunge orice urmă de îndoială, și-a verificat telefonul și nu a găsit nimic. Oricum, e convinsă că acea captură s-a plimbat prin multe telefoane mobile din poliție.

A urmat o întreagă acțiune de mușamalizare a cazului, susține ziarista, care a descris-o într-un articol din Pressone. Ea a descoperit ulterior că aceleași cinci fotografii fuseseră publicate și pe site-uri pentru adulți în septembrie 2021.

Drumuri înfundate

După 20 de luni de când s-a apucat să lucreze la găsirea agresorilor, procurorul de caz, Nicoleta Rotaru, a clasat dosarul în care investiga opt infracțiuni legate de operațiunea de kompromat, la sfârșitul lunii octombrie 2023. A motivat la toate prin „fapta nu există” sau „fapta nu e prevăzută de legea penală”.

Cu trei săptămâni înainte, un alt procuror, de la Parchetul Sectorului 4, a renunțat la urmărirea penală într-un alt caz, cel cu mesajele de amenințare din ianuarie 2022, pe motiv că „nu prezintă interes public” continuarea investigației. Ordonanța de clasare semnată de procurorul Marius Borta leagă explicit mesajul de amenințare de articolul lui Șercan privind plagiatul lui Nicolae Ciucă. Între timp, acest dosar a fost redeschis și retrimis la procurori pentru completare.

Șercan spune că, pe tot parcursul anchetei, procuroarea din dosarul de kompromat, cel cu fotografiile scurse din poliție, a audiat suspecți fără să-l anunțe, așa cum era procedura legală, pe avocatul său. Jurnalista Mona Dîrțu a expus cronologia întregului episod în Pressone.

„Decizia de clasare este una absolut incorectă”, spune Șercan. E conștientă că, parte a anchetei, este percepută ca subiectivă. Punând cap la cap toate faptele și modul în care acestea sunt legate, jurnalista are suspiciunile ei. Și anume, că sistemul de justiție a încercat să protejeze făptașii, „oameni din poliție, oameni din media și oameni cel mai probabil cu legături cu un serviciu secret, care au ajutat la mușamalizarea scurgerii din poliție”.

„Încalcă orice speranță a unei persoane să-și găsească, într-o formă sau alta, dreptatea în această țară”, spune Șercan. De-asta a și depus plângere împotriva ordonanței de clasare, instrumentul legal prin care a protestat față de decizia procuroarei Rotaru. Pentru că Parchetul a respins plângerea și a refuzat, astfel, să redeschidă dosarul, Emilia Șercan va contesta decizia în instanță, singura cale legală de atac care i-a mai rămas.

Emilia Șercan, înconjurată de jurnaliști și activiști

„Simțeam cum creștea în mine revolta”

Furia, frustrarea și sentimentul că este nedreptățită au făcut-o să apeleze la un alt instrument de protest, cel civic. 

A luat decizia de a protesta singură după zile și nopți în șir petrecute înconjurată de dosare deschise pe masă, pe jos, pe dulap, pe canapea, cu hârtii peste hârtii, când lucra împreună cu avocatul ei să pună totul în ordine pentru depunerea plângerii. „Simțeam cum creștea în mine revolta. I-am spus avocatului că mă gândesc la o formă de protest”, povestește ea.

S-a gândit inclusiv la greva foamei, dar și-a dat seama că mai degrabă și-ar face ei rău. „Eu trebuie să fiu sănătoasă, ca să pot să fac lucrurile pe care le fac, nu m-ar ajuta cu absolut nimic”, și-a spus. Într-o dimineață, după ce a plecat de la un alt termen de judecată, i-a spus avocatului că a decis să protesteze. S-a oprit la un xerox, a printat fotografia în care apare ieșind din duș, în prosop, a tras-o în plastic ca să stea dreaptă și s-a dus la Parchetul General.

În prima zi, a stat trei ore nemișcată. Crede că i-a lăsat confuzi pe toți cei din clădirea Ministerului Public pentru că în acele trei ore nu a vorbit, nu a strigat, nu a scandat. Doar a stat.

Gândurile mele au fost de toate felurile, dar ce m-a mobilizat și ce mă motivează este revolta față de o decizie nu numai injustă - e vorba despre intenția lor evidentă de a-i proteja pe cei care au scos proba din poliție, pe cei care au publicat poza din poliție și pe cei care au ajutat să mușamalizeze povestea asta.

Protestează „pentru ca toată lumea să aibă acest drept”

A anunțat public că protestează abia după nouă zile, timp în care a fost la Parchet zi de zi.

Și-a dorit să fie un protest solitar, de aici și acțiunea ei silențioasă. În 16 zile nu a anunțat niciodată orele la care s-a dus să stea în fața Parchetului, ca să rămână așa. Dar a vrut, totuși, ca oamenii să afle că face lucrul ăsta. S-a gândit la cei care îi tot scriu mesaje de susținere și de încurajare sau care se opresc să o salute și care nu au încredere că justiția le poate face lor dreptate, dacă ei, o jurnalistă care și-a construit un nume în presă și care are vizibilitate publică, același sistem i-a dat cu flit.

„Cred că asta este cea mai apăsătoare chestie, gândul că un om obișnuit, care nu are o voce, nu are niciun fel de posibilitate de a spera la dreptate”, spune Emilia Șercan.

Justiția ar trebui să arate că funcționează în interesul cetățeanului și fix asta nu face, afirmă Șercan. Magistrații au anumite facilități „la care noi nici măcar nu putem să visăm” - și sunt drepturi pe care aceștia e normal să le aibă, adaugă, drepturi pentru care cetățenii au militat și au ieșit în stradă cot la cot cu ei, în semn de susținere. Dar la schimb, procurorii, judecătorii trebuie să împartă dreptatea cu responsabilitate și cu respect.

„Ei, bine, nu se întâmplă asta. Vedem că dreptatea este un privilegiu pentru anumite persoane și nu este un drept pentru toată lumea”, subliniază jurnalista.

Șercan nu știe nici acum cum au ajuns să-i fie furate fotografiile. Nu au existat niciodată în telefonul ei, ci pe un laptop mai vechi. Are două bănuieli: fie i-au fost copiate de pe hard disk de cineva care i-a intrat în casă, fie i-au fost copiate când i s-a stricat laptopul în urmă cu mai mulți ani, când a lucrat într-o altă instituție media.

Emilia Șercan, alături de jurnaliștii care au susținut-o în timpul flashmobului din 18 decembrie

Mesajul ei: „Vorbiți public”

A vorbit public despre ele târziu, la câteva săptămâni după ce a descoperit pe unde au fost publicate. A sperat că le poate da jos de pe site-urile pentru adulți în acest timp și a tras un pic de ea să aibă răbdare. Privind în urmă, admite că a fost o decizie greșită. Ar fi trebuit să iasă public cu asta imediat ce a primit amenințările. 

Într-un moment de slăbiciune, spune ea, chiar s-a simțit vinovată pentru fotografiile publicate, deși ea este victima. De aici și ezitarea de a denunța lucrul ăsta mai repede. Apoi, și-a dat seama că e un gând greșit. 

Spune că nu e nimic indecent în fotografii, sunt ipostaze din viața cotidiană. Mai mult, sunt poze a căror publicare trebuia să fie decisă de ea, nu de cineva care i le-a furat și apoi le-a urcat pe site-uri porno în încercarea de a o umili pe ea.

„Vorbiți public, ca să nu îngroape”, le-a spus Șercan studenților la Jurnalism, acum două săptămâni, după proiecția documentarului „The Killing of a Journalist”. Filmul prezintă povestea jurnalistului Jan Kuciak și modul în care el și logodnica sa au fost uciși brutal. Tânărul reporter din Slovacia era pe urmele omului de afaceri Marián Kočner, acuzat în final că a ordonat uciderea celor doi. Moartea lui Kuciak și a Martinei a scos la iveală un întreg sistem corupt în care erau implicați politicieni, oameni de afaceri și poliția slovacă.

au fost uciși în 2023, în cazuri legate de munca lor, potrivit organizației Reporteri fără frontiere. Jumătate dintre ei, în zone de război.

Peste 500 de jurnaliști vor începe 2024 în închisoare.

Emilia Șercan încearcă să vadă partea ei de consolare, raportându-se la aceste cifre. Presa românească suferă mult, dar nu avem o istorie de asasinate la adresa jurnaliștilor.

„Nu suntem o țară violentă, dar nici nu putem să avem garanția că lucrurile nu se pot schimba pe fondul discursului urii, pe fondul amplificării propagandei, pe fondul hate speech-ului la adresa unor persoane”, spune jurnalista.

Se uită inclusiv la ce i s-a întâmplat ei de când tot scrie despre oameni influenți. A fost filată, urmărită cu mașina, i s-au întins capcane cu informații false pe care să le publice cu scopul de a se decredibiliza. Apoi, ultimul an pe care și l-a ocupat încercând să dea de cap acțiunilor de kompromat și mușamalizării din poliție.

Însingurarea

Viața de jurnalist de investigație mai vine cu un cost. Însingurarea. Aici a contribuit și pandemia recentă de COVID-19, recunoaște Șercan. În fond, pandemia ne-a separat pe toți unii de alții.

Plus un sentiment constant de neliniște. Își amintește că în perioada în care a publicat despre plagiatul lui Ciucă, a simțit un val mai mare de ură la adresa ei. Era în pragul războiului din Ucraina și tot ce auzea sau vedea pe rețelele sociale era „cum să scrii de general acum, când suntem aproape de război?”. Deși folosea transportul în comun, a reînceput atunci să folosească mai des mașina doar pentru a se simți mai puțin expusă.

Și-a instalat și o cameră de luat vederi în casă. „Mi-am luat niște măsuri de protecție tocmai ca să mă simt eu pusă la adăpost, pentru că îmi dau seama că, da, pot exista anumite riscuri”, explică jurnalista. Viața ei personală nu mai seamănă cu ce a fost înainte de 2015.

Olimpica la geografie

Nici nu se aștepta să ajungă aici când a pornit pe drumul ăsta, acum aproape 30 de ani. Era olimpică la geografie, astfel că avea un loc asigurat la facultate după liceu. A mers însă la jurnalism pentru că i-a plăcut să scrie în revista liceului. Asta, și nici nu voia să fie profesoară de geografie. 

„A fost o decizie spontană pe care, la fel cum fac eu multe lucruri, nu am spus-o”, povestește, glumind, Șercan. Se temea atunci și de opoziția din partea familiei, dar era prea curioasă ca să nu încerce.

Nu s-a simțit niciodată combativă, ci doar curioasă. La Facultatea de Jurnalism, unde este lector, îi învață pe studenți că atenția la nou, capacitatea de a descoperi sunt dintre cele mai importante valențe ale unui jurnalist.

În 2015, când Gabriel Oprea a fost desemnat premier interimar în locul lui Victor Ponta, Șercan a fost surprinsă. Intuia că și-a falsificat întreaga carieră pentru că avea un șir lung de funcții în CV, inclusiv coordonator de doctorate, dar nu era capabil să lege câteva propoziții. Se gândea de mai mulți ani să-i ia la puricat teza de doctorat.

„Când m-am apucat să scriu despre teza lui Gabriel Oprea, într-un impuls generat de indignarea de a-l vedea ajuns premier interimar, am dat, fără să vreau, de un capăt de ață, care, tot trăgând de el, a deșirat ghergheful. Acest gherghef era fenomenul plagiatului girat, întreținut, exploatat, dilatat sistematic de mediul academic și clasa politică, în egală măsură”, a scris Emilia Șercan în prologul cărții sale „Fabrica de doctorate”. După Oprea, i-a găsit pe toți restul, doctoranzii lui, și ei cu cariere nemeritate.

„Nu am urmărit niciodată să pun în genunchi sistemul”

Articolele pe care le-a scris Emilia Șercan au determinat instituțiile statului să se miște și să facă ceva. Asta chiar dacă în unele cazuri au fost, poate, neconvingătoare. 

Au fost retrase aproape 30 de titluri de doctor. Definitivarea studiilor doctorale este mai aspră. 

Numărul celor care au susținut doctorate în 2018 s-a înjumătățit comparativ cu 2015. 

Din 2017, cursurile de etică și integritate academică sunt obligatorii în universități.

Cu toate astea, continuă să existe încercări de fraudare universitară, unele descoperite mai târziu. Și nu doar la doctorat, ci și la niveluri mai mici. Florin Roman a demisionat în 2021 din funcția de ministru al digitalizării, după ce Libertatea a arătat că a plagiat la virgulă, cu tot cu erori de redactare, în lucrarea de disertație. Recent, Școala 9 a făcut o amplă investigație, în trei părți, despre vânzarea lucrărilor de licență.

„Sunt vulnerabilitățile pe care și le-au creat singuri. Din propriul lor orgoliu, din dorința de a fi ceea ce nu sunt, de a arăta altfel decât sunt în realitate. De a-și acoperi niște goluri cu titluri. Nu am urmărit niciodată să pun în genunchi sistemul”, spune Emilia Șercan. „Unicul scop pentru care noi facem lucruri este să afle publicul despre ceea ce scriem, nu să obținem rezultate. E de interes public? Scriem. Ne-am atins scopul. Că ei se simt puși în genunchi... E treaba lor”. Iar treaba noastră? Nu să fim Emilia Șercan, ci să reflectăm cum e să fii Emilia Șercan.