Prăjitura Pavlova, rețetă festivă

acum 11 luni 119

Prăjitura Pavlova este un desert delicios cu bezea și frișcă și a fost creat în onoarea faimoasei balerine ruse Anna Pavlova, care a fost adorată și admirată de oameni în întreaga lume.


Compoziția pavlovei este simplă: o bezea crocantă la exterior și moale în interior, acoperită cu frișcă bătută și fructe proaspete. Astfel, din punct de vedere vizual, straturile succesive de bezea și frișcă reprezintă tutu-ul balerinei, în timp ce fructele proaspete amintesc de decorațiile ce împodobeau costumele ei de scenă.


Cine a fost Anna Pavlova?


Prim balerina a Baletului Imperial Rus și a baletului rus Diaghilev, Anna Pavlova a devenit celebră în întreaga lume. În 1911, ea și-a fondat propria sa companie de balet și a plecat într-un turneu mondial de amploare, primul de acest gen din istorie. În anul 1926, Anna Pavlova și trupa ei de balet au pășit și pe scenele din Australia și Noua Zeelandă unde a cucerit publicul cu grația și talentul său. Ziarele titrau în vremea aceea: “Ea nu dansează, ci zboară prin aer, ca păsările.”


Anna este considerată una dintre cele mai importante și influente balerine din istoria baleteului. Ea a devenit renumită pentru tehnica sa remarcabilă, grația și expresivitatea în interpretarea rolurilor și surprindea de fiecare dată când urca pe scenă. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără „Moartea lebedei”, un solo realizat special pentru ea de Mihail Fokin, „Lebăda” din „Lacul lebedelor” și Gisselle din „Giselle”.


Drept urmare, era atât de iubită în întreaga lume, încât mai mulți bucătari și-au numit preparatele după ea. De exemplu, și în Franța au fost făcute picioare de broască à la Pavlova, iar în America înghețata Pavlova, iar de aproape un secol, Noua Zeelanda și Australia se află într-un „ război culinar” în legatură cu desertul inspirat de frumusețea și eleganța balerinei, prăjitura Pavlova.


Prăjitura Pavlova - origine


Australienii spun ca tortul Pavlova a fost inventat în 1934 de chef Bert Sachse, care lucra la hotelul Esplanade din Perth, după ce directoarea hotelului, Elizabeth Paxton, i-a spus că își dorea un desert elegant și original în noul meni al restaurantului său. După luni bune de încercări, chef Bert Sachse s-a dus la doamna Paxton și i-a spus „acesta este desertul tău, ușor precum Pavlova”, făcând referire la celebra balerină.


Sachse a susținut toată viața lui că el a inventat desertul, însă în 1973 a recunoscut că inspiratia i-a venit de la o reteță neozeelandeză deja existentă, publicată în Women’s Mirror, pe 2 aprilie 1934, potrivit delightsindisorder.wordpress.com.


Pe de altă parte, potrivit lui Keith Mooney, biograful Annei Pavlova, desertul a fost creat de un tânăr bucătar de la un hotel din Wellington, din Noua Zeelandă, care s-a îndrăgostit nebunește de balerina. Acesta a inventat îndrăgitul desert, la vremea respectivă, în onoarea balerinei, precizând că s-a inspirat în crearea lui chiar de tutu-ul purtat de Anna Pavlova.


Mai mult, în 2008, publicarea cărții „Istoria Pavlovei, o partea a Istoriei bucătăriei din Noua Zeelandă” de către expertul culinar Helen Leach a adus o nouă perspectivă asupra acestei dezbateri de lungă durară. În timpul cercetărilor sale, Leach a descoperit mai multe rețete similare cu pavlova în cărți de bucate vechi din Noua Zeelandă. Așadar, aceasta precizează că în cartea „Practical Home Cookery Book”, din 1929 deja oferea o rețetă pentru mini pavlove.


Cum se prepară prăjitura Pavlova?


Cu toate acestea, mai mulți istorici culinară sunt de acord că dacă originea preparatului este într-adevăr din Noua Zeelandă, numele Pavlova este de origine australiană. Așadar, dezbaterea privind creatorul acestui desert pare fără sfârșit, astfel încât chiar și astăzi originile pavlovei rămân obscure. Însă, află de mai jos cum se prepară acest desert delicios și controversat.


Cel mai important lucru pentru a obține acest desert reușit este să se respecte echilibrul aromelor, astfel încât dulceața bezelei și a cremei să fie perfect echilibrate datorită acidității fructelor roșii. Ca o coregrafie de balet, fiecare ingredient are rolul său pentru a oferi cea mai frumoasă finisare. Împodobită cu kiwi și un sos de fructul pasiunii, pavlova va fi decorată cu un aspect exotic, însă decorată cu buchețele de merișoare și bucăți de portocale, se va integra minunat pe masa de Crăciun.


Prăjitura Pavlova, rețetă festivă


Ingrediente rețetă prăjitura Pavlova


Pentru bezea:


5 albușuri
un praf de sare
225 g zahăr tos
1 linguriță amidon
1 linguriță oțet de vin alb

Pentru umplutură:


300 ml frișcă lichidă
2 linguri zahăr pudră
sucul de la 1/2 lămâie
500 g fructe de pădure: zmeura, căpșune, afine etc.
frunze de mentă (opțional, pentru decor)

Mod de preparare rețetă prăjitura Pavlova


Preîncălzește cuptorul la semnul 140 ˚/150 C. Tapetează tava cu hârtie de copt.
Bate albușurile cu praful de sare, pâna se întăresc și capăta aspect de spumă. Încorporează treptat zahărul, câte două linguri deodată, având grijă ca întreaga cantitate să se dizolve complet înainte de a o adăuga pe următoarea. Compoziția va deveni vâscoasă și lucioasă (dacă rastorni vasul, compoziția nu va curge). Încorporeaza apoi amidonul, oțetul și esența de vanilie.
Toarna bezeaua într-o tavă rotundă cu o mică adâncitura în mijloc și având o formă cât mai neregulată pe margine. Se dă la cuptor timp de o oră și 15 minute sau pâna când hârtia se desprinde cu ușurință. Se coace în primele 30 de minute la 100°C, apoi se ţine 45 de minute la 120° C
Scoate bezeaua din tavă, desprinde hârtia și lasă bezeaua să se răcească pe un grătar metalic.
Bate frișca cu zahărul pudră.
Peste fructele de pădure toarna sucul de lămâie si amestecă.
Apoi, pune frișca bătută în mijlocul bezelei, așază și fructele deasupra și presară zahăr pudră peste ele. Pentru un plus de gust se poate adăuga și un sos din fructe de pădure.

Alte variante de umpluturi pentru prăjitura Pavlova


Prajitură Pavlova cu fructe de pădure

Piersici și nectarine. În frișca bătuta, adaugă doua linguri de apă de trandafiri și foloselte 300 g piersici și nectarine curățate de coajă.


Nuci rumenite. Încorporează în bezea 40 g nuci, tocate și rumenite în prealabil. Înlocuiește frișca bătută cu 200 ml iaurt, amestecat cu patru linguri cremă de lămâie.


Nuca de cocos, lămâie și kiwi. În bezea, încorporeaza 50 g fulgi de nucă de cocos. Înlocuiește frișca bătuta cu un amestec de brânza proaspătă de vaci și sucul de la 1/2 lămâie. Deasupra pune felii de kiwi.


Ciocolată și zmeură. Umple prăjitură cu frișcă bătuta, zmeură și presară multă ciocolată rasă – eventual, spirale, care sunt mai aspectuoase! (sursa: avantaje.ro)


Sfaturi și trucuri pentru prăjitura Pavlova


Înainte de a bate albușurile, ține-le la temperatura camerei (se vor bate mai bine).
Albușurile de la ouă mai puțin proaspete se vor bate mai bine decât cele de la ouă foarte proaspete.
Amidonul și otețul stabilizează bezeaua (o împiedică să se lase) – de aceea, nu renunța la aceste ingrediente.
Este preferabil ca bolul în care bați albușurile să fie din sticla sau metal, în nici un caz să nu fie din plastic (oricât de bine l-ai spăla, plasticul reține grăsime).
Când separi albușurile de gălbenușuri, toarnă-le mai întâi într-un bol mic, apoi într-unul mare – drept precauție, în cazul în care, din greșeala, spargi gălbenușul. Chiar și o cantitate infimă de gălbenuș este foarte grasă și îți va compromite bezeaua.
Pentru ca albușurile să se bată spumă, adică să obții o bezea perfectă, vasul și ustensilele pe care le folosești trebuie să fie perfect curate. O urmă cât de mică de grăsime pe tel sau în bol poate face ca albușurile să nu capete volum.

Foto:123rf.com


Sursa: https://www.libertatea.ro/lifestyle/prajitura-pavlova-reteta-4732138

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.