Precizări ANAF referitoare la evoluția numărului de mari contribuabili

acum 1 an 177

În perioada 2003-2022, numărul de contribuabili administrați de către DGAMC a fost modificat de 16 ori, de exemplu, la înființare existau 446 de contribuabili încadrați în această categorie iar, în prezent, numărul acestora depășește 3200 de contribuabili.

Criteriile de selecție care au stat la baza întocmirii listelor marilor contribuabili au fost obiective și au avut în vedere evoluțiile economice și bugetare din perioadele de referință.

Încă din anul 2001 Fondul Monetar Internaţional a recomandat României organizarea unei structuri de administrare a contribuabililor mari. Propunerea a pornit de la analiza evoluţiei economice interne, influenţată major de schimbările structurale la nivel mondial și de tendinţele de globalizare ale afacerilor – ca modalități tot mai sofisticate de evaziune și fraudă fiscală cu care se confruntă administraţia fiscală.

F.M.I. a recomandat mai multor țări, în special celor în care a desfășurat misiuni în perioada respectivă (1999-2001), ca la înființarea unei structuri de mari contribuabili în cadrul administrațiilor fiscale să se folosească mai multe criterii care să reflecte cât mai bine potențialul de plată al contribuabililor și anume: veniturile anuale din vânzări sau cifra de afaceri, valoarea activelor, nivelul importurilor sau/și al exporturilor sau tipul de activitate economică. Dintre acestea însă cifra de afaceri/veniturile anuale din vânzări a fost recomandat ca și criteriu de bază.

La acea dată, numeroase administrații fiscale mature implementaseră deja această măsură de clasificare a contribuabililor pornind de la ideea maximizării eforturilor necesare susținerii categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal (spre exemplu: Franța, Marea Britanie, Spania, Suedia).

La întocmirea celei mai recente liste a marilor contribuabili, conform OPANAF 1721/2021, modificat prin OPANAF 83/2022, criteriile de selecție care au stat la bază sunt:

1. Criteriul de bază – valoric agregat rezultatul agregarii a 3 indicatori, selectaţi din punct de vedere economic şi bugetar în următoarele proporţii:

– cifra de afaceri – 50% (raportată în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2020 sau decontul de TVA aferent anului 2020) volumul obligaţiilor fiscale datorate – 30% (declarate de către contribuabili, conform declaraţiilor depuse către contribuabili în cursul anului 2020) volumul cheltuielilor cu personalul – 20% (raportate în situaţiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2020 sau cele raportate prin declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și a evidenței nominale a persoanelor asigurate – D112 aferente anului 2020)

2. Criteriul specific de activitate desfășurat (BNR, societăți bancare, societăți de asigurări, societăți de investiții financiare, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune)

Totodată, lista contribuabililor mari este supusă modificării continue și ca urmare a fuziunilor, divizărilor, înființărilor sau desființărilor de grup fiscal unic.

Lista actuală a marilor contribuabili se regăsește pe portalul ANAF/Structura ANAF – Direcția generală de administrare a marilor contribuabili/Structură DGAMC/ Prezentare/Listă mari contribuabili, iar în anexa comunicatului este prezentată ”Evoluția numărului de contribuabili mari, de la înființarea DGAMC și până azi” în care se observă că reîncadrarea marilor contribuabili se realizează anual.

Sursa: https://curierulnational.ro/precizari-anaf-referitoare-la-evolutia-numarului-de-mari-contribuabili/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.