Naționala Croației a suferit al doilea eșec la rând în grupa de calificare pentru Campionatul European din 2024. Aceasta a fost învinsă de Țara Galilor, cu scorul de 2-1 și are emoții în ceea ce privește prezența la turneul final din Germania.
UEFA EURO 2024Foto: Michael Sohn / AP / Profimedia
Moldova rămâne în cărți pentru o calificare istorică la EURO după remiza din Polonia
Croația are emoții în ceea ce privește calificarea la Campionatul European din Germania.
Selecționata pregătită de Zlatko Dalic a pierdut disputa de pe Cardiff City Stadium, cu Țara Galilor, deși a controlat meciul.
Cu toate că a avut mai mereu controlul posesiei, Croația a primit gol în minutul 47, când Harry Wilson a deschis scorul pentru galezi.
Jucătorul lui Fulham a realizat dubla 13 minute mai târziu, fiind servit perfect de către Daniel James.
În minutul 75, Luka Modric i-a centrat perfect lui Pasalic, care a redus din diferență, însă a fost insuficient pentru ca oaspeții să evite înfrângerea.
Astfel, Țara Galilor egalează Croația în Grupa D și urcă pe locul doi, cu 10 puncte.
Tot duminică seară, Moldova a remizat în deplasare cu Polonia, scor 1-1 și păstrează șanse de calificare pentru EURO 2024.
Preliminarii Euro 2024, rezultatele serii
Georgia - Cipru 4-0
Cehia - Insulele Feroe 1-0
Kosovo - Israel AMÂNAT
Norvegia - Spania 0-1
Polonia - Moldova 1-1
Turcia - Letonia 2-0
Țara Galilor - Croația 2-1