La întâlnirea cu ambasadorul Republicii Columbia, Divia Desideria Cepeda Rojas, Bolojan a reafirmat dorința de a consolida dialogul dintre cele două țări, inclusiv la nivel înalt, și a apreciat buna evoluție a relațiilor bilaterale. A salutat decizia autorităților de la Bogota de a redeschide Ambasada Columbiei la București, considerând că acest pas, alături de activitatea ambasadorului României la Bogotá, creează condițiile pentru un dialog politico-diplomatic mai dinamic, informează Administrația Prezidențială.
Pe plan sectorial, ambele părți și-au exprimat intenția de a extinde și diversifica cooperarea în domenii de interes comun, precum comerț, cultură, educație, digitalizare, securitate cibernetică, cercetare, inovare, schimbări climatice și biodiversitate. De asemenea, cei doi oficiali au convenit asupra importanței colaborării pentru succesul Summitului UE – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (CELAC), care va avea loc în Columbia în a doua jumătate a a...