Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean: Bugetul adoptat în Parlament este unul care arată că statul este un partener responsabil

acum 1 ora 8

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că bugetul de stat adoptat, vineri, în Parlament este unul “reaşezat corect” şi orientat spre investiţii, care arată că statul este “un partener responsabil”.

“Am votat bugetul în Parlament! Un buget reaşezat corect, orientat spre investiţii, care arată că statul este un partener responsabil şi este alături de toţi cei care înţeleg că sacrificiile făcute până acum, prin reformele pe care le-am implementat, nu au fost degeaba. Întărim România, ne pregătim de aderarea la #OCDE, ne putem reechilibra economic şi putem privi către un viitor mai bun, egal şi corect pentru toţi românii”, a scris Abrudean pe Facebook.