Conform Reuters, prețurile petrolului au crescut miercuri, recuperând pierderile din sesiunea precedentă, când au atins cel mai scăzut nivel din ultimele cinci săptămâni.
Investitorii au reacționat la amenințările președintelui Donald Trump privind impunerea unor tarife suplimentare asupra Indiei, din cauza importurilor sale consistente de țiței din Rusia.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au urcat cu 1,3%, la 68,54 dolari/baril, iar West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,4%, până la 66,08 dolari/baril.
„Prețurile petrolului sunt în creștere, deoarece piața urmărește reacțiile Indiei și Chinei la amenințarea cu sancțiuni secundare”, a explicat Ashley Kelty, analist la Panmure Liberum.
Potrivit acestuia, este posibil ca India să-și reducă achizițiile de petrol rusesc
Totuși, o oprire completă este puțin probabilă, în condițiile în care importurile ieftine au adus profituri conside...