Muncitorii nu știau că erau copii în internatul din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit ieri peste patru elevi, iar ei au cerut ca nimeni să nu intre înăutru în timpul lucrărilor, a declarat patronul firmei care efectua lucrările, Laszlo Sandor, într-o declarație oferită pentru Antena3.
„Nu am avut cum să pregătim. Nu ştiam că sunt copii înăuntru. Noi de afară am pus că nu intră nimeni. Îmi pare rău! Este problemă mare. A murit un băiat”, a declarat Lazslo Sandor.
Clădirea, construită în 1910, era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică, iar recent în curte au început lucrări pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.
Potrivit afirmațiilor pentru Antena3 a patronului firmei care efectua lucrărilor, muncitorii s-au apucat să sape un șant foarte adânc fără să facă un studiu sau să-și imagineze că solul va ceda.
Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, luni, 18 decembrie, după ce clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial. Toți patru au fost scoși de sub dărâmături, însă unul dintre ei nu a putut fi salvat.
Din primele cercetări a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute de reprezentanții unei societăți comerciale în jurul internatului.
„Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire”, a transmis IPJ Harghita.
În urma incidentului, s-a deschis un dosar penal în care se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.