"Am inaugurat, alături de directorul general al Parcului Arheologic al Colosseumului Alfonsina Russo şi deputatul Federico Mollicone, preşedintele Comisiei pentru Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ din Camera Deputaţilor, prima expoziţie #Brâncuşi în Cetatea Eternă, în fascinantele spaţii Uccelliere Farnesiane din Parcul Arheologic al Colosseumului", a anunţat Gabriela Dancău, ambasadorul României în Italia.
"Sunt profund recunoscătoare prietenei mele, Alfonsina Russo, directorul general al Parcului Arheologic al Colosseumului, care a transformat în realitate visul pe care l-am avut încă de la începutul mandatului meu la Roma, acela de a celebra creaţia lui Brâncuşi în inima culturii europene, aici, la Roma", a scris pe Facebook diplomatul.
"Pentru mine, această expoziţie nu este doar un omagiu adus unui mare artist român în apropierea zilei sale de naştere, 19 februarie, ci şi un gest de suflet, prin care istoria, cultura şi identitatea noastră se întâlnesc cu Roma, într-un...