Prima măsură în cazul tragediei de la internatul din Odorheiu Secuiesc. A fost reținut administratorul firmei care făcea lucrări lângă internat. De ce este acuzat

acum 10 luni 60

Laszlo Szilveszter Sandor, administratorul firmei care a săpat șanțul de lângă internatul prăbușit luni în Ordoheiu Secuiesc, a fost reținut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă, au declarat marți seară, 19 decembrie, surse judiciare pentru Libertatea.


Laszlo Szilveszter Sandor, administrator și acționar unic al SC Lareno Fa SRL, firma executantă a proiectului va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, au precizat sursele citate pentru Libertatea.


El este acuzat că „a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect”. Mai precis, Sandor este acuzat că a cerut angajaților să sape până în partea de jos a fundației, la peste 2 m, deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maximum 1,10 metri, față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor.


Un elev prins sub dărâmături a murit, trei fete au fost rănite


Patru elevi au fost prinși sub dărâmături, luni, 18 decembrie, după ce clădirea internatului Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit parțial, a anunțat ISU Harghita. Toți patru au fost scoși de sub dărâmături, însă unul dintre ei, un băiat de 17 ani, nu a putut fi salvat.


Clădirea, construită în 1910, era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică, iar recent în curte au început lucrări pentru racordarea la reţeaua de canalizare a oraşului.


Din primele cercetări, a rezultat că totul a plecat de la săpăturile făcute de reprezentanții unei societăți comerciale în jurul internatului.


„Se pare că, din cauza vechimii clădirii și a stării de degradare, partea din mijloc a imobilului, de aproximativ 100 de metri pătrați, a colapsat și s-a prăbușit, moment în care ar fi surprins patru persoane, trei fete, două în vârstă de 16 ani și una în vârstă de 17 ani, și un băiat, în vârstă de 17 ani, toți rezidenți în clădire”, a transmis IPJ Harghita luni seară.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/prima-retinere-in-cazul-tragediei-de-la-internatul-din-odorheiu-secuiesc-laszlo-szilveszter-sandor-administratorul-firmei-care-a-sapat-santul-surse-4753345

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.