Prima reacție a patronului Fermei Dacilor Cornel Dinicu după tragedie: „Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă”

acum 10 luni 52

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a susținut vineri, 29 decembrie, pentru Observator News, la patru zile de la incendiul în urma căruia au murit 8 oameni, că focul a fost pus intenționat de cineva care a vrut să îi distrugă afacerea.


„Ne-au dat foc. Să ne facă rău, să ne distrugă. Nu să mă omoare, că eu nu mai am duşmani de mulţi ani. Oamenii fac rău pur şi simplu”, a spus Dinicu, potrivit sursei citate.


Opt oameni au murit după ce Ferma Dacilor, o pensiune din Tohani, județul Prahova, a ars în a doua zi de Crăciun, marți dimineață, 26 decembrie. Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi iubitul acesteia. Ei au fost identificați pe baza probelor ADN.


Pensiunea funcționa din 2013, deși nu avea autorizație de construcție, ci doar un certificat de edificare a construcțiilor emis în 2020, și nici autorizație de siguranță la incendiu.


Autoritățile au anunțat vineri, 29 decembrie primele concluzii în urma controlului făcut la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova după incendiul de la Ferma Dacilor, în care au murit 8 oameni. Potrivit adjunctului IGSU, fostul prim-adjunct ISU Prahova făcea presiuni asupra inspectorilor, modifica documente și stabilea în funcție de interesele proprii sancțiunile care trebuiau aplicate, iar șeful DSU, Raed Arafat, a spus că Ferma Dacilor trebuia închisă în 2019.


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/prima-reactie-a-patronului-fermei-dacilor-cornel-dinicu-dupa-tragedie-ne-au-dat-foc-sa-ne-faca-rau-sa-ne-distruga-4761012

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.