Primarul Kievului, Vilati Kliciko, l-a criticat pe președintele Volodimir Zelenski pentru greşeli şi îndeamă la sinceritate cu privire la situaţia de pe front, scrie Agepres.
Kliciko a lansat un atac la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat portalului 20 Minuten din Elveţia, care a fost citat pe larg în Rusia şi Ucraina duminică, potrivit dpa.
„Oamenii se întreabă de ce nu am fost mai bine pregătiţi pentru acest război, de ce Zelenski a negat până în ultimul moment că se va ajunge la asta", a declarat Kliciko în interviul difuzat sâmbătă.
„Erau prea multe informaţii care nu corespundeau realităţii", a declarat fostul campion mondial la box, în vârstă de 52 de ani, reproşându-i preşedintelui ucrainean unele „greşeli".
El a făcut apel la onestitate cu privire la adevărata situaţie a Ucrainei în urma invaziei ruse.
„Zelenski plăteşte acum pentru greşelile pe care le-a făcut", a spus Kliciko.
„Bineînţeles că ne putem minţi euforic oamenii şi partenerii, dar nu poţi face asta la nesfârşit", a afirmat el, situându-se clar de partea comandantului-şef al armatei ucrainene Valeri Zalujnîi, care a suscitat critici la Kiev în urmă cu o lună când a spus că războiul a ajuns într-un impas.
În ceea ce priveşte corupţia din Ucraina, primarul Kievului a menţionat că pentru combaterea acesteia sunt necesare „legi europene şi un nivel de trai european".
În opinia sa, reconstrucţia Ucrainei ar trebui să includă nu numai reconstruirea caselor şi a podurilor distruse, ci şi reformarea sistemului judiciar, administraţiei şi politicii, potrivit Glavkom.
În cadrul acestui interviu, Kliciko a mulţumit Germaniei pentru că a oferit sisteme antiaeriene, dar a criticat Berlinul pentru refuzul de a furniza rachete de croazieră Taurus cu rază lungă de acţiune.