Primele proteste în Argentina după ce Javier Milei a devenit președinte. Grupurile sociale resping planul de austeritate al acestuia | VIDEO

acum 10 luni 66

Mii de oameni au ieșit miercuri, 20 decembrie, pe străzile din capitala Argentinei, Buenos Aires, pentru a protesta față de măsurile de șoc economic ale guvernului, în primul test real pentru noul președinte libertarian al țării, Javier Milei, informează Reuters.


Milei, care a preluat mandatul la începutul acestei luni cu promisiunea de a reduce cheltuielile publice, a anunțat în ultimele zile planuri ample de reformare a economiei și de reprimare a protestelor, pregătind o potențială confruntare cu grupurile sociale care au promis să se opună "terapiei de șoc" a acestuia.


Săptămâna trecută, Milei a anunțat o devalorizare cu 54% a monedei peso, reduceri ale subvențiilor și închiderea unor agenții guvernamentale, măsuri despre care a spus că sunt necesare pentru a corecta criza economică acută din Argentina.


Pe fondul unei prezențe intense a poliției, protestatarii, conduși de grupuri care îi reprezintă pe șomeri, s-au îndreptat spre piața principală Plaza de Mayo, un punct de întâlnire istoric din fața palatului prezidențial, pentru a cere un sprijin financiar mai mare pentru cei săraci. Autoritățile i-au dirijat pe protestatari departe de drumuri și pe trotuare pentru ca traficul să se poată desfășura.



https://www.youtube.com/watch?v=9dB7nDTSVHI

"Este o mobilizare pașnică. Nu dorim niciun fel de confruntare. Nu dorim niciun fel de ciocnire", a declarat pentru postul local de radio Eduardo Belliboni, care conduce grupul de protest de stânga Polo Obrero ce a convocat demonstrația.


Marșul planificat de miercuri vine după ce noul ministru al securității numit de Milei a prezentat săptămâna trecută un "protocol" pentru menținerea ordinii publice, document care permite forțelor federale să împiedice manifestanții să organizeze proteste perturbatoare de blocare a drumurilor. Unele organizații sociale au afirmat că protocolul este prea dur și compromite dreptul la protest.


Guvernul a mai anunțat, luni, că persoanele care blochează străzile și-ar putea pierde dreptul de a primi beneficii de la stat.


Miercuri dimineață, în gările din Buenos Aires, a fost difuzat un anunț oficial pentru navetiști care spunea următoarele: "Cine lipsește, nu este plătit".


Foto: Profimedia Images


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/primele-proteste-in-argentina-dupa-ce-javier-milei-a-devenit-presedinte-grupurile-sociale-resping-planul-de-austeritate-al-acestuia-video-4754600

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.