Danezii se pregătesc pentru ascensiunea la tron a prințului moștenitor Frederik, care va deveni duminică, 14 ianuarie, oficial, regele Frederik al X-lea. Autoritățile estimează că evenimentul istoric va fi sărbătorit pe străzile din Copenhaga de peste 100.000 de oameni, relatează News.ro, care citează AFP și presa daneză.
În vârstă de 55 de ani, prințul va ajunge pe tron în urma abdicării mamei sale, actuala regină Margrethe a II-a, care și-a anunțat decizia de a se retrage în discursul de Anul Nou.
Regatul se pregătește astfel pentru un eveniment fără precedent, în condițiile în care „a existat o singură abdicare în Danemarca, şi aceasta a avut loc în urmă cu 900 de ani”, a declarat pentru AFP Cecilie Nielsen, corespondent regal pentru postul public de televiziune DR, adăugând că „ritualurile, aşa cum le cunoaştem, sunt legate de faptul că fostul monarh moare”.
Accederea la tron a prințului moștenitor va fi proclamată duminică, la ora locală 15.00 (16.00 – ora României – n.r.) de premierul Mette Frederiksen, de la balconul castelului Christianborg, sediul Parlamentului şi al Guvernului.
Ulterior, regele Frederik al X-lea şi soţia sa, regina Maria, vor traversa centrul capitalei Copenhaga într-o trăsură.
Regele danez nu poartă coroană și nu va urca fizic pe tron. De asemenea, la eveniment nu sunt invitați demnitari străini, la fel cum s-a întâmplat și în 1972, atunci când mama prințului a devenit regină.
Peste 100.000 de oameni așteptați pe străzile din Copenhaga
Poliția din Copenhaga se așteaptă la un val de oameni pe străzi în acest sfârșit de săptămână.
„Credem că vor fi foarte mulţi participanţi. Cât de mulţi? Este imposibil de spus, dar cred că vor fi mai mult de 100.000 de persoane”, a declarat Peter Dahl, un ofiţer de poliţie din Copenhaga, adăugând că nu este exclus ca autoritățile să închidă accesul în Piaţa Castelului Christianborg și că pentru acest eveniment în capitală vor fi trimiși polițiști din toată țara.
De altfel, viitorul rege este foarte popular în rândul danezilor. 82% din populaţie crede că acesta va guverna bine.
„Oamenii cred că este unul dintre ei, îl plac foarte mult. (…) Îi place sportul, este un tip de treabă şi danezilor nu prea le pasă de ceea ce se scrie despre el în presa străină”, precizează Cecilie Nielsen, referindu-se la zvonurile privind infidelitatea prințului.
Margrethe a II-a își va păstra titlul de regină și va putea să continue să reprezinte casa regală în ceremoniile oficiale.
Monarhul danez este șeful statului, semnează legi și prezidează în mod oficial formarea guvernului, dar rolul său este unul mai mult reprezentativ și ceremonial.