Pro TV, amendată de CNA. Motivul e serios

acum 11 luni 71

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis amendarea posturilor Aleph News şi Pro TV pentru că nu au difuzat deloc din vară şi până acum mesajul „Actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferenţa de vârstă este mai mare de 5 ani, şi se pedepseşte cu închisoarea”.

Fiecare post a fost amendat cu 10.000 de lei (două mii de euro) pentru că au refuzat să difuzeze acest mesaj obligatoriu prin lege, în timp ce toate celelalte posturi de televiziune şi radio l-au avut, relatează paginademedia.ro.

Reprezentantul Pro TV le-a explicat membrilor CNAcă au refuzat să difuzeze mesajul de informare întrucât s-a considerat că induce publicul în eroare.

Este o problemă mare aici, spun cei de la posturile TV. Legea în vigoare prevede o diferenţă de trei ani între persoanele în cauză, nu de cinci ani. Legea în varianta cu diferenţa de cinci ani (aşa cum spune mesajul de avertizare) intră în vigoare de la anul, nu se aplică acum.

Monica Gubernat, preşedintele CNA, cea care a şi propus sancţiunea, le-a spus reprezentanţilor televiziunilor:

„Eu nu pot dezavantaja ceilalţi radiodifuzori care au dat mesajul, chit că m-au sunat toţi cu aceleaşi argumente pe care mi le-au dat şi Pro-ul, dar totuşi au respectat.

Nu cred că dăm un semnal ok dacă privim cu lejeritate faptul că doi din marea masă a radiodifuzorilor nu au respectat legea. Atunci avem o lege cam degeaba”.

 

The post Pro TV, amendată de CNA. Motivul e serios appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/pro-tv-amendata-de-cna-motivul-e-serios/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.