Producătoarea Ada Solomon, aleasă președinte al consiliului director al Academiei Europene de Film

acum 1 luna 23

Ada Solomon a fost aleasă pentru un mandat de doi ani, alături de vicepreședinții Leontine Petit (Țările de Jos) și Matthieu Darras (Franța), potrivit unui comunicat al Academiei Europene de Film remis joi.

Ada Solomon are o carieră de peste 25 de ani, numele său regăsindu-se în aproape 100 de filme.

Două dintre producțiile pe care le-a realizat au câștigat Ursul de Aur la Berlin: Poziția copilului (2013) și Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021). De asemenea, Solomon este câștigătoarea European Co-Production Award – Prix Eurimages.

Nu este pentru prima oară când românca face parte din conducerea Academiei. Timp de șase ani a fost vicepreședinte, iar anterior a fost membră în consiliu.

„Fiind parte a consiliului director de un deceniu, mi-am asumat responsabilitatea de a promova excelența în cinematografie în toată diversitatea vocilor europene, dar și de a aduce în prim-plan pe cei mai puțin vizibili – teritoriile mici, formele de cinema subreprez...

Sursa: https://www.mediafax.ro/cultura-media/producatoarea-ada-solomon-aleasa-presedinte-al-consiliului-director-al-academiei-europene-de-film-23652839

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.