În Capitală, va fi vant, cu viteze în general de 50...55 km/h. Cerul va avea înnorări și va ploua moderat cantitativ (în general 15...20 l/mp) mai ales seara și noaptea. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade.
La munte, vremea va fi închisă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă, iar la altitudini de peste 2000 m, îndeosebi din vestul Carpaților Meridionali vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare.
Cantitățile de apă vor fi local de 15...25 l/mp, iar în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, prin acumulare se vor depăși 50...70 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 60...80 km/h, iar în vestul Carpaților Meridionali, la peste 2000 m, vor fi rafale de 75...90 km/h și va fi viscol.