Proiectul legii pensiilor speciale. Nu e o reformă, ci este o lege de salvare a acestora

acum 1 an 95

Proiectul legii pensiilor speciale, votat luni de deputaţii din comisiile de specialitate, nu este o reformă a pensiilor speciale, ci este o lege de salvare a acestora, atacabilă din nou la Curtea Constituţională, a afirmat luni deputatul USR Cristian Seidler, vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

„După ce lui Rareş Bogdan i-a luat câţiva ani să numere cele 30 de zile până al eliminarea pensiilor speciale, staţi să vedeţi cât îi va lua să numere până la 40 de ani, deşi nici peste 40 de ani, conform acestei legi, România nu va scăpa de pensii speciale. Şi peste 40 de ani vom avea oameni care se vor pensiona mai repede şi pe o modalitate de calcul preferenţială, ca să le iasă pensia mai mare. Legea de acum nu este o reformă a pensiilor speciale, este o lege de salvare a pensiilor speciale, acum îmbunătăţită, pentru că, deşi Curtea Constituţională a avut nişte critici de constituţionalitate, ceea ce coaliţia a modificat la Senat şi astăzi la Camera Deputaţilor, treceţi dincolo de ceea ce a cerut Curtea Constituţională. De fapt aceste elemente fac ca legea, în noua ei formă, să fie încă o dată atacabilă la Curtea Constituţională, dându-i acesteia şansa să trimită încă o dată înapoi în Parlament”, a declarat Seidler într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit acestuia, „niciunde Curtea Constituţională nu a cerut ca suporturile nepermanente să fie reincluse în baza de calcul, niciunde Curtea Constituţională nu a cerut să crească la 80% din baza de calcul pensia specială a auxiliarilor din justiţie”.

„Acestea sunt elemente adăugate în plus de coaliţia PSD şi PNL, pentru că ei doresc să păstreze pensiile speciale. Punct. Despre asta e această lege, e un scuipat pe obrazul nu doar a pensionarilor de astăzi, ci şi a copiilor de astăzi, pentru că, atunci când ei vor ajunge să aibă 40 de ani, vor plăti din munca lor pensii speciale pentru că aşa a decis astăzi Parlamentul”, a transmis deputatul USR.

El a menţionat că există o Curte Constituţională în care pensiile speciale au majoritate, pentru că PSD şi PNL şi-au trimis acolo oamenii speciali, oameni de partid”.

Cristian Seidler susţine că preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, care are o pensie de 19.800 de lei, va pierde, dacă această lege intră în vigoare, 1.400 de lei.

„Dacă asta înseamnă eliminarea inechităţilor, dacă asta înseamnă aducerea tuturor pensiilor speciale la principiile contributivităţii, atunci înseamnă că aceşti oameni trăiesc într-un univers paralel, pentru că în România pensia reală este de uşor peste 2.000 de lei. Aşa văd ei echitatea”, a adăugat el.

Comisiile pentru muncă, de buget şi pentru constituţionalitate ale Camerei Deputaţilor au dat luni un raport favorabil proiectului legii pensiilor speciale, pe care l-au pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.

Membrii celor trei comisii au respins toate amendamentele depuse de USR şi AUR la acest proiect.

Proiectul intră luni în plenul Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/proiectul-legii-pensiilor-speciale-nu-e-o-reforma-ci-este-o-lege-de-salvare-a-acestora/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.