Promisiunile lui Nicușor Dan, sub semnul întrebării: raportul despre anularea alegerilor NU există încă! SURSE: "Se va face abia în februarie"
acum 22 ore
7
Raportul privind anularea alegerilor prezidențiale este până în aceste momente inexistent. Surse din cadrul Administrației Prezidențiale au declarat pentru Realitatea Plus că de-abia anul acesta, în luna februarie, va fi alcătuit acest raport cu privire la anularea scrutinului electoral din decembrie 2024.
Apare, așadar, întrebarea ce raport a prezentat Nicușor Dan la întâlnirea de anul trecut de la Copenhaga cu liderii europeni, în condițiile în care acesta a declarat că a venit atunci cu un document care conținea date exacte privind anularea alegerilor. Și dacă este într-adevăr vorba despre rechizitoriul de la Parchetul General în cazul lui Călin Georgescu, având în vedere că informațiile din cadrul unei anchete penale nu au un caracter nepublic și atunci ar fi vorba despre o ingerință clară în actul de justiție a președintelui României.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.