Protestatari au ocupat o clădire a Congresului SUA

acum 1 an 84

Cel puţin o sută de protestatari au ocupat miercuri o clădire a Congresului SUA pentru a cere aleşilor şi administraţiei preşedintelui Joe Biden să facă presiuni pentru o încetare a focului în Fâşia Gaza, bombardată de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Purtând tricouri negre inscripţionate cu mesaje precum „Evreii spun: încetaţi focul acum” şi „Nu în numele nostru”, protestatarii au stat jos aplaudând şi cântând în rotonda Cannon Building, o clădire a Congresului, şi au afişat bannere cu mesajele „Încetaţi focul” şi „Lăsaţi Gaza să trăiască”.

 


Foto: (c) Jonathan Ernst / REUTERS


Poliţia Capitoliului a arestat mai mulţi protestatari.

„Protestele nu sunt autorizate în interiorul clădirilor Congresului”, a scris poliţia pe reţeaua X (fostă Twitter).

„Am avertizat manifestanţii că ar trebui să înceteze să protesteze şi când nu s-au conformat, am început să-i arestăm”, a mai scris poliţia.

Manifestaţia a fost organizată la apelul mişcărilor progresiste Jewish Voice for Peace (Vocea Evreiască pentru Pace) şi ”If Not Now” (Dacă nu acum), din care fac parte evrei americani care se opun ocupaţiei israeliene în Cisiordania şi Fâşia Gaza şi care s-au aflat în spatele altei manifestaţii similare organizate luni în faţa Casei Albe, transmite EFE. Agenţia de presă spaniolă, care citează mass media locale precum postul CBS News, a mai transmis că au fost efectuate 300 de arestări.

Persoanele reţinute au fost încătuşate, aşezate în şir indian în interiorul cordonului de securitate care a fost stabilit în jurul clădirii şi urcaţi într-un autobuz al poliţiei, în timp ce restul grupului, de cealaltă parte a barierei, i-a aplaudat şi a cântat imnul rezistenţei ‘Bella Ciao’, potrivit EFE.

Miercuri, înainte ca unii dintre ei să se îndrepte spre Cannon Building, sute de persoane s-au adunat pe National Mall, în apropiere de Capitoliu, pentru a cere administraţiei Biden să pledeze pentru încetarea focului.

„Biden este într-adevăr singurul care are puterea de a face presiune asupra Israelului în acest moment şi trebuie să folosească această putere pentru a salva vieţi nevinovate”, a declarat Hannah Lawrence, în vârstă de 32 de ani, venită din Vermont pentru această manifestaţie.

„Dacă aş putea trimite un mesaj preşedintelui, i-aş spune ‘deschide ochii, priveşte la ce se întâmplă în Gaza’. Dacă vrei să te poţi privi în oglindă, trebuie să te ridici şi să pui capăt genocidului”, a declarat rabinul Linda Holtzman, în vârstă 71 de ani, din Philadelphia.

The post Protestatari au ocupat o clădire a Congresului SUA appeared first on Cotidianul RO.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/protestatari-au-ocupat-o-cladire-a-congresului-sua/

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.