Ministrul rus al Culturii, Olga Lyubimova, va reprezenta Rusia la înmormântarea Papei Francisc.
Decizia a fost luată de preşedintele Vladimir Putin, transmite agenţia de presă ANSA, care citează RIA Novosti.
Înmormântarea Papei Francisc va avea loc sâmbătă, la ora 10 – ora Italiei, ora 11 – ora României.
Francisc a cerut să fie înmormântat în Sfânta Maria Maggiore, o bazilică romană de care a fost deosebit de ataşat, mai degrabă decât de Bazilica Sfântul Petru, ca mulţi dintre predecesorii săi, cu o simplă inscripţie a numelui său în latină, Franciscus.
Marţi, Vaticanul a difuzat imagini cu papa îmbrăcat în veşmintele sale, ţinând în mână un rozariu, cu gărzile elveţiene în picioare lângă sicriul său. Demnitari, inclusiv preşedintele italian Sergio Mattarella şi lideri evrei italieni, au venit să î...