Vladimir Putin a ținut, vineri, un discurs de peste jumătate de oră la conferința „Artificial Intelligence Journey 2023", de la Moscova, făcând apel la avansarea modelelor AI bazate pe „cultura tradițională" a Rusiei, și denunțând modelele occidentale „xenofobe" angajate în „anularea" culturii ruse, potrivit publicației independente ruse meduza.
Putin a recunoscut importanța inteligenței artificiale și a modelelor bazate pe această tehnologie, dar a făcut apel la „siguranță” și „rațiune”.
„(...) Iar în acest sens, cultura tradițională ar trebui să fie fundamentul nostru. Ea servește drept regulator etic al progresului tehnologic. (...) Într-o epocă a revoluției tehnologice, patrimoniul cultural și spiritual va fi factorul-cheie în păstrarea identității naționale.”, a declarat liderul de la Kremlin.
„Dominația evoluțiilor occidentale în Rusia este periculoasă și inacceptabilă. Este important să folosim soluții rusești pentru a crea sisteme de inteligență artificială care să fie sigure pentru oameni. (...) Baza dezvoltărilor noastre ar trebui să fie valorile tradiționale, împreună cu bogăția limbii ruse și a limbilor celorlalte popoare din Rusia.”, a mai spus Putin.
Președintele rus a sublinait faptul că motoarele de căutare din Vest „cancelează” cultura rusă și defavorizează rezultatele în limba rusă, selectând informațiile în limba engleză
„Algoritmul poate indica mașinii că Rusia, cu cultura, știința, muzica și literatura noastră, pur și simplu nu există. Aceasta este «canclare» în spațiul digital. Același lucru se poate face și cu alte culturi. Acest tip de xenofobie poate apărea chiar și din partea inteligenței artificiale, dacă aceasta este creată conform anumitor standarde occidentale.”, a mai spus Putin.