Qatarul speră ca armistițiul dintre Israel și Hamas să fie prelungit. „Zilele care ne așteaptă vor fi complicate”, spune un oficial al armatei israeliene

acum 11 luni 80

Qatarul, care a mediat încheierea acordului dintre Israel și Hamas privind armistițiul de patru zile și eliberarea unor ostatici, își exprimă speranța, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, Majed al-Ansari, că se poate ajunge la un acord „mai solid” care să ducă la „un armistițiu durabil”, relatează France 24.


„Sperăm că acest lucru ne va ajuta să construim un impuls pentru a putea ajunge la un acord mai solid în ceea ce privește un armistițiu durabil (...) însă este un drum lung și dificil de parcurs", a declarat Ansari, referindu-se la acordul încheiat de cele două părți după aproape șapte săptămâni de război.


„Să sperăm că, până la sfârșitul celor patru zile, vom avea un al doilea acord care ne va ajuta să prelungim pauza care este în vigoare în acest moment”, a adăugat oficialul din Qatar.


Armata israeliană se așteaptă la „zile complicate” în privința eliberării ostaticilor


Armata israeliană avertizează, în schimb, că punerea în aplicare a acordului de eliberare a ostaticilor va fi complicată în următoarele zile, relatează CNN.


„Zilele care ne așteaptă vor fi complicate, nimic nu s-a terminat până nu s-a terminat. Ar trebui să fim pregătiți”, a spus vineri purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari.


„În timpul zilelor de pauză, IDF va finaliza pregătirile pentru următoarele faze ale războiului”, a mai declarat oficialul israelian.


Întrebat în legătură cu posibilitatea ca înalți oficiali Hamas să încerce să fugă din Fâșia Gaza în timpul armistițiului, purtătorul de cuvânt al IDF a spus că armata monitorizează „tot ce este necesar”, inclusiv „înalți oficiali Hamas, în Gaza și oriunde în lume”.


În prima zi a armistițiului temporar dintre Israel și Hamas, 24 de ostatici din Fâșia Gaza au fost eliberați de grupare, în schimbul a 39 de prizonieri din închisorile israeliene.


Sâmbătă este așteptată eliberarea a 14 ostatici ai Hamas și a 42 de prizonieri palestinieni.


Foto: Hepta


Sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/qatarul-spera-ca-armistitiul-dintre-israel-si-hamas-sa-fie-prelungit-zilele-care-ne-asteapta-vor-fi-complicate-spune-un-oficial-al-armatei-israeliene-4729543

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.