Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat duminică, la Antena 3 CNN, că statul român a fost implicat într-un contract „extrem de dezavantajos” în cazul companiei Avioane Craiova, contract care a generat pierderi semnificative.
Oficialul a descris relația contractuală dintre compania de stat și o firmă privată printr-o afirmație dură: „S-a întâlnit un prost cu un deștept”.
Contractul viza livrarea unor aeronave destinate antrenamentului piloților de F-16 pentru Armata Română. Potrivit ministrului Economiei, Avioane Craiova a semnat un contract cu penalități de aproximativ 30 de milioane de euro în cazul nerespectării obligațiilor.
În schimb, compania de stat depindea de o firmă privată pentru livrarea unor componente esențiale, iar aceasta avea prevăzute penalități mult mai mici, de aproximativ 10.000 de euro, în cazul întârzierilor.
„Firma privată nu a livrat, iar Avioane Craiova a fost pusă în situația de a suporta consecințele majore...

acum 1 ziua
4






















English (US) ·
Romanian (RO) ·