Radu Vâlcan a filmat în urmă cu ceva timp pentru o comedie regizată de Petre Năstase și care va avea în curând premiera. Soțul Adelei Popescu a fost nevoit să se sărute cu o altă femeie chiar sub prvirile vedetei, iar cel care dezvăluie acest luru este chiar regizorul filmului.
Regizorul filmului, Petre Năstase, a precizat că astfel de momente sunt perfect normale în actorie, iar Adela Popescu nu a avut motive de gelozie, dat fiind faptul că este vorba doar despre rolurile pe care toți din producție aveau obligația de a le respecta cu sfințenie.
„Radu și Adela nu sunt iubiți, el este fostul iubit al Evei, rol jucat de Ada Condeescu. Radu se sărută cu ea, chiar sub ochii Adelei, că doar au fost împreună la filmări. Dacă Adela Popescu s-a supărat?
Păi, câte actrițe se sărută și au secvențe erotice, în filme, și apoi se duc acasă liniștite! E un rol, de sute de ani se întâmplă acest lucru!”, a mărturisit regizorul Petre Năstase, pentru Playtech.ro.
Alături de Radu Vâlcan, Adela Popescu și Ada Condeescu, în film va apărea Florin Călinescu, acesta având un rol neașteptat.
„Avem foarte mulți actori talentați, în acest film, îl avem și pe Florin Călinescu, e Guest Star, face un rol de milioane. El interpretează rolul preotului surd, din Vama Veche. Nu aude, i-am pus și aparat auditiv. L-am îmbrăcat în preot, este genial. Este foarte bun și în comedii”, a mai adăugat regizorul, potrivit sursei menționate anterior.
Gafa făcută de Radu Vâlcan
Radu Vâlcan, în vârstă de 46 de ani, a prezentat de-alungul carierei sale în televiziune, mai multe evenimente. Soțul Adelei Popescu a dezvăluit recent un moment neplăcut pe care l-a trăit în urmă cu ceva timp.
Radu Vâlcan a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani, atunci când prezenta un eveniment la mare. La momentul acela, Radu Vâlcan, din cauza emoțiilor, a făcut o gafă care i-a stricat întreaga seară. „În urmă cu foarte mult timp, din cauza emoțiilor, prezentam un eveniment, la mare, undeva.Am făcut un dezacord, ceva de genul acesta.
Seara mea a fost compromisă. M-am simțit foarte, foarte prost. Se întâmplă, din cauza emoțiilor.”, a declarat Radu Vâlcan, pentru Spynews.ro. Radu Vâlcan este căsătorit cu Adela Popescu și au împreună trei copii.
Prezentatorul TV a precizat că soția lui este cel mai mare critic al său și mereu ține cont de sfaturile femeii. „Da, este cel mai mare critic al meu. Nu mă menajează deloc, motiv pentru care o cred pe cuvânt și țin cont de sfaturile ei.”, a mai adăugat prezentatorul.