Raluca Pastramă, primele declarații despre divorț: „S-au tot întâmplat lucruri”. Motivul pentru care s-a despărțit de Ibrahim Ibru

acum 10 luni 86

Raluca Pastramă a făcut primele declarații despre divorțul de Ibrahim Ibru, bărbatul cu care s-a căsătorit după ce s-a despărțit de Pepe. Fosta soție a cântărețului a dezvăluit când a avut loc separarea.


Zvonurile despre despărțirea dintre Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru au apărut în urmă cu mai multe luni, însă aceasta a negat de fiecare dată problemele din căsnicie. Cu toate acestea, încă soțul ei a fost cel care a făcut recent anunțul oficial despre divorț.


După divorțul de Pepe, Raluca Pastramă și-a refăcut viața alături de Ibrahim Ibru și s-au căsătorit în vara anului trecut, când ea era însărcinată cu cea de-a treia fetiță, Maryam. Din păcate, povestea lor de dragoste nu a durat prea mult, pentru că la doar câteva luni de la cununia civilă au decis să pună punct mariajului.


„Ne-am mai întâlnit pentru copil, am încercat să ne înțelegem, dar nu s-a mai putut!”


Din luna ianuarie a acestui an, Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru nu mai formează un cuplu. Fosta soție a lui Pepe susține că nu s-a mai putut înțelege cu actualul partener, astfel că divorțul a fost singura soluție în cazul lor.


„În primul rând eu sunt despărțită de el din luna ianuarie a acestui an, de la sfârșitul lunii ianuarie-februarie nu am mai format un cuplu, ne-am mai întâlnit pentru copil, am încercat să ne înțelegem, dar nu s-a mai putut!”, a spus Raluca Pastramă pentru spynews.ro.






Raluca Pastramă și fetele sale









Momentan, cei doi nu au semnat actele de divorț, deși a trecut aproape un an de când nu mai sunt împreună. Raluca a explicat că au existat tot felul de situații care i-a împiedicat să semneze actele de divorț.


„Actele de divorț au fost înaintate, dar problema noastră e că am tălăgănit-o așa de la începutul anului și nu le-am depus efectiv, s-au tot întâmplat lucruri, fetița a fost tot bolnavă, răcește, are imunitatea scăzută, amândoi am avut treabă și aia a fost. Noi facem aproape un an de zile de când nu mai suntem împreună”.


„Eu m-am retras din viața publică de când m-am despărțit de Pepe”


Raluca Pastramă a dorit să precizeze care a fost motivul pentru care a decis să țină această schimbare din viața ei doar pentru ea și apropiați. După căsnicia cu Pepe, ea a început să fie în centrul atenției și să stârnească curiozitatea fanilor, însă acum nu își mai dorește să fie persoană publică. Raluca Pastramă își dorește ca viața ei personală să rămână privată.


„Eu am considerat că nu am de ce să dau explicații nimănui în presă pentru că eu nu sunt artist, nu cânt, nu dansez, nu prestez, nu fac nimic care să mulțumească publicul, așa că am preferat ca viața mea să rămână una privată. Eu nu am de ce să-mi mai afișez viața mea publică, nici măcar pe internet. Eu m-am retras din viața publică de când m-am despărțit de Pepe”, a mai zis ea.


Raluca Pastramă are trei fetițe, două fiind din căsnicia cu Pepe. Rosa și Maria sunt foarte atașate de tatăl lor și își petrec destul de mult timp alături de acesta. Fetițele au cunoscut-o și pe Yasmine, actuala soție a tatălui lor și o îndrăgesc foarte mult. Pepe a devenit și el tată pentru a treia oară, după ce actuala lui parteneră a născut anul trecut un băiețel perfect sănătos, care poartă numele de pe Pepe jr. Raluca Pastramă a divorțat de Pepe în anul 2021.


Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru vor avea custodie comună a fetiței


Referitor la fetița lor, Ibrahim Ibru și Raluca Pastramă au ajuns la o înțelegere, vor avea custodie comună, însă el nu a precizat și unde va locui micuța, fie la el, fie la Raluca.


„Suntem pe aceeași lungime de unda în privința faptului ca fetița noastră trebuie să se bucure de tot ce e bun și frumos, astfel ca ne-am înțeles că vom avea custodia comuna a acesteia și vom decide în consecință, împreună, amiabil și asupra celorlalte aspecte din viața ei”, a mai zis el pentru Spynews.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/raluca-pastrama-declaratii-divort-motiv-despartire-ibrahim-ibru-4753563

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.