Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă vineri că a trimis Corpul de Control la Depogaz, el dând asigurări că România are 1,35 miliarde normal metri cubi în depozite, cu un grad de umplere de 43,4% şi că ţara noastră nu rămâne fără gaz pentru români şi companiile româneşti.
Ministrul spune că a decis să trimită Corpul de Control la Depogaz începând de astăzi, pentru a se asigura că fiecare metru cub de gaz este gestionat corect, că regulile sunt respectate, inclusiv programul de extracţie şi că siguranţa aprovizionării este pe primul loc.
”România are 1,35 miliarde normal metri cubi în depozite, cu un grad de umplere de 43,4%, cu 42,7% la Depogaz şi 49,7% la Depomureş. Astăzi am convocat un comandament de iarnă cu principalele instituţii şi companii implicate în sectorul gazier – producători, furnizori, distribuitori, Transgaz, Depogaz – pentru a analiza situaţia stocurilor de gaze naturale şi pentru a asigura continuitatea aprovizionării”, spune ministrul Energiei...