Raport WWF: Criza apei ameninţă 60% din PIB-ul global anual, adică 58 de trilioane de dolari

Lansat luni, de Ziua Mondială a Hranei, raportul "The High Cost of Cheap Water" oferă prima estimare realizată vreodată a valorii economice a apei şi a ecosistemelor de apă dulce: 58 de trilioane de dolari americani, echivalentul a 60% din PIB-ul global, raportat la anul 2021.

Apa este cea mai preţioasă şi totuşi cea mai sub evaluată resursă din lume şi se află în centrul unei crize globale tot mai mari. Astfel, lipsa apei ameninţă sănătatea umană şi sănătatea planetei, conform raportului WWF.

Din 1970 şi până acum, lumea a pierdut o treime din zonele umede rămase, în timp ce populaţiile speciilor care trăiesc în ecosisteme de apă dulce a scăzut, în medie, cu 83%. Această tendinţă dezastruoasă a contribuit la creşterea numărului de oameni care se confruntă cu deficit de apă potabilă şi insecuritate alimentară, pentru că râurile şi lacurile au secat, poluarea a crescut şi sursele de hrană, cum ar fi peştele de apă dulce, s-au diminuat. De asemenea, această tendinţă exacerbează presiunile economice şi subminează eforturile globale de a salva natura şi de adaptare la impactul schimbărilor climatice. Ne confruntăm cu secete devastatoare şi inundaţii extreme, inclusiv creşterea nivelului mării.

„Apa este una dintre pietrele de temelie pe care se construieşte viitorul nostru. Raportul WWF prezintă valoarea uimitoare a apei şi a ecosistemelor de apă dulce de la nivel global. Râurile, lacurile şi zonele umede sănătoase sunt esenţiale pentru securitatea apei şi a alimentelor, pentru adaptarea la schimbările climatice şi pentru susţinerea biodiversităţii şi oferă valori culturale şi spirituale, vitale pentru bunăstarea oamenilor din întreaga lume. Este timpul ca guvernele, companiile şi instituţiile financiare să investească în protejarea şi restaurarea ecosistemelor noastre de apă dulce, pentru a ne asigura că vom construi un viitor în care apa curge din abundenţă pentru toţi", a declarat Dr. Kirsten Schuijt, director general al WWF International.

Anul trecut, şi România a simţit ce înseamnă să nu avem destulă apă pentru nevoile noastre. Nu a fost suficientă apă nici pentru agricultură, nici pentru navigaţie, în unele localităţi nici pentru consumul populaţiei şi nici pentru ecosisteme. Pentru pagubele cauzate de seceta de anul trecut, Fondul de Solidaritate al UE a alocat 33,9 milioane de euro. Perspectivele pentru România nu sunt pozitive. Perioadele secetoase se vor înmulţi şi acutiza, mai ales în sudul ţării (zona de sud a Olteniei a fost declarată „Sahara României", iar suprafaţa se măreşte constant).

Soluţiile pentru această criză sunt oferite de natură. Reconstrucţia ecologică, procesul prin care se reface un ecosistem degradat, deteriorat sau distrus, este soluţia – dovedită ştiinţific şi testată în mai multe zone de pe Glob - pe care o propune WWF.

„Prognozele sunt clare: ne putem aştepta la o reducere de peste o treime a debitelor râurilor, mai ales în sudul ţării. Asta înseamnă reducerea cantităţii de apă disponibilă pentru toţi: agricultură, industrie, populaţie şi ecosistemele naturale. A venit momentul, şi în România, să ne pregătim să putem face faţă secetei şi inundaţiilor. Dar, cu ajutorul naturii, putem găsi soluţii la scară largă care, pe termen lung, să aducă mai multe beneficii decât pierderi. Modul în care vom înţelege să protejăm resursele de apă va contribui la securitatea alimentară, prin păstrarea naturii şi a serviciilor pe care ni le oferă", a declarat Camelia Ionescu, managerul departamentului Ape, WWF România Fondul Mondial pentru Natură.

Raportul anunţă că beneficiile economice directe, cum ar fi consumul de apă pentru gospodării, irigaţiile din agricultură şi industrii, se ridică la minimum 7,5 trilioane de dolari anual. De asemenea, se estimează că beneficiile nevăzute, precum purificarea apei, îmbunătăţirea sănătăţii solului, stocarea carbonului şi protejarea comunităţilor de efectele inundaţiilor şi secetelor extreme sunt de şapte ori mai mari, la o valoare de aproximativ 50 de trilioane de dolari anual.

Cu toate acestea, degradarea râurilor, a lacurilor, a zonelor umede şi a acviferelor subterane ameninţă aceste valori şi subminează acţiunile asupra climei şi naturii şi progresul către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Extragerea unor cantităţi nesustenabile de apă, subvenţiile dăunătoare, modificările debitelor râurilor, poluarea şi efectele legate de schimbările climatice pun în pericol ecosistemele de apă dulce. Două din trei dintre cele mai mari râuri ale lumii nu mai curg liber, în timp ce zonele umede continuă să se piardă de trei ori mai repede decât pădurile.

Distrugerea ecosistemelor de apă dulce, combinată cu gestionarea deficitară a apei, a lăsat miliarde de oameni din întreaga lume fără acces la apă potabilă şi canalizare, în timp ce riscurile legate de apă pentru întreprinderi şi economii sunt în creştere.

Până în 2050, aproximativ 46% din PIB-ul global ar putea proveni din zonele care se confruntă cu risc ridicat de apă, faţă de 10% în prezent.

WWF cere guvernelor, companiilor şi instituţiilor financiare să crească urgent investiţiile în soluţii durabile de gestionare a apei. Cu toate acestea, WWF subliniază că strategia învechită care se concentrează doar pe infrastructură şi ignoră sursa problemei (râuri, lacuri, zone umede şi acvifere degradate), nu va rezolva criza apei, mai ales în era perturbării climatice.

Soluţia stă în oprirea degradării continue a ecosistemelor de apă dulce. Guvernele sunt invitate să se alăture Freshwater Challenge, o iniţiativă care îşi propune să restaureze 300.000 km de râuri degradate şi 350 de milioane dehectare de zone umede la nivel global, până în 2030, şi să protejeze ecosistemele intacte de apă dulce. Între timp, ar fi indicat ca toate companiile să îşi transforme abordarea cu privire la consumul de apă şi să intensifice acţiunile colective pentru a avea bazine hidrografice sustenabile.