În discursul său video nocturn, Zelenski a declarat că l-a pus pe noul comandant al forţelor terestre ale Ucrainei, generalul-maior Mykhailo Drapatyi, la conducerea grupului operaţional-strategic Khortytsia, a cărui zonă de responsabilitate include o mare parte a frontului de est al Ucrainei.
"Acestea sunt cele mai dure zone de luptă", a declarat Zelenski, adăugând că a discutat despre schimbări la întâlnirea cu comandantul şef al forţelor armate ale Ucrainei, Oleksandr Syrskyi.Cucerirea oraşului de către Rusia ar apropia-o de cucerirea întregii regiuni Doneţk, care a fost unul dintre obiectivele-cheie ale preşedintelui Vladimir Putin în războiul său din Ucraina.
Zelenski a adăugat că numirea lui Drapatyi va contribui la combinarea activităţii de luptă a armatei cu instruirea corespunzătoare a brigăzilor.
„Nevoile din prima linie sunt cele care ar trebui să determine standardele pentru dotarea şi instruirea brigăzilor”, a spus el.
Drapatyi îl înlocuieşte pe g...