Războiul din Ucraina a accelerat decizii cheie pentru independența energetică a României, spune un fost ministru al Energiei
acum 1 ora
2
Impactul Războiului
„Eram ministru al Energiei și cred că a fost una dintre cele mai solicitante perioade din istoria recentă a acestui portofoliu. Am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru ca România nu doar să rămână stabilă energetic, ci să își consolideze bazele spre independența energetică și să prospere”, a notat pe Facebook, Popescu, la patru ani de la începutul Războiului din Ucraina.
Fostul ministru a spus că România se afla într-o situație energetică mai bună decât alte state europene, însă a resimțit creșterile de prețuri aferente crizei generate de invazie.
„Europa s-a trezit peste noapte că depinde masiv de un agresor pentru gaze naturale. Mai multe state europene au intrat în panică. România era într-o poziție mai bună: aveam producție proprie de gaze, aveam Cernavodă, aveam hidroenergie. Dar și noi simțeam presiunea prețurilor globale care explodaseră”, spune fostul oficial.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.