Reacția Anei Morodan, după ce a fost păcălită să promoveze un produs care nu există: „Nu îmi mai spuneți că știați că e o diferență între Curtea Regală și Casa Regală”

acum 1 an 89

Ana Morodan a avut prima reacție, după ce recent a fost păcălită să promoveze pe rețelele de socializare „brânza regală”, un produs care în realitate nu există. Creatoarea de conținut consideră toată această acțiune total nepotrivită.


Recent, Oana Roman și Ana Morodan au picat în plasa unui tânăr YouTuber, care le-a păcălit să promoveze un produs care în realitate nu există, „Brânza Regelui Carol al III-lea” de la Curtea Regală a României. În timp ce fiica lui Petre Roman a mărturisit că îl va da în judecată pe Andrei Petroff, cel care a pus la cale toată această acțiune, fosta concurentă de la Asia Express consideră că bărbatul a vrut să pună influencerii într-o lumină proastă.


Pe una dintre rețelele de socializare, Ana Morodan a transmis un mesaj după întregul scandal din mediul online. Creatoarea de conținut consideră că mulți dintre cei care au râs de ea nu știau nici ei că există o diferență între Curtea Regală și Casa Regală, dacă youtuberul nu le-ar fi spus.


„Legat de băiatul acesta care a vrut să facă un experiment social, să mai explice încă o dată că în anul 2023 oricum există oameni care mai vor să mai sublinieze încă o dată că influencerii sunt de c*$%*. Lasă-ne soro, pe bune? Băi, băiatule, dacă voiai să faci un experiment cu adevărat, tu trebuia să ne trimiți o cremă, un șampon, o rochie sau orice.


Dacă vedeai că în secunda în care ne-ai trimis-o noi am postat-o, fără să treacă un timp de testare, atunci aveai dreptate. Dar să faci acțiunea de a semi-impersona monarhia românească. Nu îmi mai spuneți că este o diferență între Curtea Regală și Casa Regală, că până nu v-a zis el, nu ați știut nici voi”, a declarat Ana Morodan pe Instagram, potrivit Spynews.
















„Influencerul. Poate nu e omul care a inventat focul, mașina sau cosmeticele coreene, dar e sigur celor care te-ar fi convins să le cumperi”


Nicknamedpete, așa cum se prezintă youtuberul, a prezentat pe canalul său de YouTube întreaga poveste.


„Influencerul. Poate nu e omul care a inventat focul, mașina sau cosmeticele coreene, dar e sigur celor care te-ar fi convins să le cumperi. Însă, cât de ușor e el de convins? Oare dacă cineva le-ar trimite un produs, evident, inventat, ar verifica dacă acest produs a exista sau ar simți ceva putred la mijloc? 


Planul e simplu și are ca mecanism de bază cea mai primitivă metodă de promovare în mediul online. Pachete de PR. Eu, brand, trimit unui influencer un colet care conține produsul meu.


Influencerul postează ceva cu respectivul produs pentru că îi place să primească lucruri pe moca sau în speranța că eu, brandul, o să țin minte și o să-i dau niște bani pentru promovare când o să am un buget mai mare de 40 de lei. Primul pas e să inventez un brand care să sune interesant. Și un produs care să țină de foame”, își începe istorisirea bărbatul care le-a păcălit pe Ana Morodan și Oana Roman.



https://www.youtube.com/watch?v=p-VOQglo-4M

Pachetul trimis de youtuber conținea un produs inventat sub numele de „brânza Regelui Charles al III-lea”. Povestea produsului era: o enclavă de călugări din vecinătatea satului Viscri i-ar fi trimis această brânză drept dar de botez Regelui Charles al III-lea. Brânza ar fi fost produsă la mănăstirea fictivă „Cloașter”, care a decis să mai producă un lot cu ocazia aniversării de 75 de ani ai Regelui Charles. În realitate, tânărul a folosit o brânză camembert, de origine poloneză, pe care a cumpărat-o cu doar 7 lei și pe care ambalat-o într-o hârtie simplă maro, legată cu o sfoară și închisă cu un sigiliu.


Sursa: https://www.libertatea.ro/entertainment/reactia-anei-morodan-dupa-ce-a-fost-pacalita-sa-promoveze-un-produs-care-nu-exista-4715184

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 500 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.