Sofia, fiica lui Dragoș Bucur și a Danei Nălbaru, a filmat alături de Mario Fresh videoclipul piesei „Ce seară minunată”. Iată cum a reacționat actorul din „Două lozuri” când a văzut imaginile.
Sofia, fiica adolescentă a lui Dragoș Bucur, a dorit să își ajute tatăl cu proiectul „Două lozuri”, astfel că a filmat alături de Mario Fresh pentru videoclipul piesei „Ce seară minunată”, care face parte din coloana sonoră a filmului. Fata prezentatorului de la „Visuri la cheie”, în vârstă de 17 ani, apare în ipostaze tandre cu iubitul Alexiei Eram, însă totul a fost un rol.
„Poate ar trebui întrebat Mario cât de confortabil a fost pentru el și de ce poartă ochelari de soare de când am filmat împreună. Ha, glumesc, evident! Nu a fost cazul deoarece videoclipul nu are absolut nimic indecent, Mario este un gentleman și un băiat cu mult umor, Sofia e o fată deșteaptă și cu bun simț, ne-am distrat și am făcut un scurt-metraj/videoclip care cred că face cinste și celor din echipa Încă Două Lozuri' și lui Mario și regizorului Dan Petcan.”, spune Dragoș Bucur pentru TVmania.ro.
Melodia „Ce seară minunată” a fost creată special pentru filmul „Încă două lozuri”, care a avut premiera pe 27 de octombrie. Piesa a fost cântată pentru prima dată pe scena Retro de la UNTOLD alături de actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol.
Cea mai așteptată comedie a anului, „Încă Două Lozuri”, a intrat în cinematografe
Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol revin pe marile ecrane cu „Încă Două Lozuri”. Cea mai așteptată comedie a anului a avut deja premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, iar cele două proiecții au fost urmărite, la fel ca în 2016, cu sălile pline. Filmul „Încă Două Lozuri” va putea fi urmărit în cinematografele din toată țara în această toamnă. La 7 ani de la succesul răsunător al comediei „Două Lozuri” (2016), un film apreciat atât de publicul larg, cât și de critici la festivalurile internaționale - Sile, Dinel și Pompiliu se întorc cu noi peripeții, adaptate zilelor noastre. Comedia savuroasă, scrisă și regizată de Paul Negoescu, surprinde ideea îmbogățirii peste noapte, în era digitală a anului 2023 și prețul scump plătit de unii dintre cei care au pariat pe criptomonede- o trecere subită de la extaz la agonie.
Despre „Încă Două Lozuri” (2023)
Comedia Încă Două Lozuri a fost filmată timp de 20 de zile în perioada septembrie - octombrie 2022 și aprilie - mai 2023. Printre locațiile unde s-a filmat pelicula se numără București, Slatina, Craiova, Curtea de Argeș, Ploiești, Băiculești, Decindea, Giurgiu, Mihai Bravu, Corabia, Limanu și Platourile Giulești. Echipa a revenit și în locuri în care s-a filmat în urmă cu 7 ani. A observat cu această ocazie cât de mult s-au schimbat unele orașe din 2016 încoace. Au găsit în Turnu Măgurele, Alexandria sau Ploiești străzi mai aglomerate de mașini, clădiri refăcute, altele distruse, așa că anumite decoruri au fost recreate de la zero, într-un platou de filmare.
Sile iese din închisoare cu ideea să se îmbogățească minând criptomonede. Împreună cu Dinel și Pompiliu îl cunosc pe Ionuț, premiantul județului, cu ajutorul căruia reușesc să mineze criptomonede în valoare de 6 milioane de euro, pe care le stochează pe un stick USB. Dinel e responsabil de păstrarea în siguranță a stick-ului, dar reușește performanța să-l piardă foarte repede, așa că cei trei pornesc în căutarea lui. Din distribuția filmului fac parte următorii actori: Dragos Bucur, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, Rodica Lazăr, Mihai Bobonete și Ilona Brezoianu.