Remus Pricopie, 53 de ani, a fost reales marți, 19 decembrie, pentru a treia oară rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), după ce a obţinut 90,13% din voturile valabil exprimate, a anunțat instituția. Acesta va fi al patrulea mandat pentru Pricopie, care conduce SNSPA din 2012.
Remus Pricopie va conduce SNSPA pentru alți 5 ani, în perioada 2024-2029.
„Rectorul SNSPA este ales prin votul universal, liber exprimat, egal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor”, a transmis SNSPA.
Prezența la vot a fost de 88,88% din numărul electorilor înscriși în liste.
Remus Pricopie a fost singurul candidat. Acesta va fi al patrulea mandat pentru rectorul SNSPA, care a ocupat această funcţie începând din 2012, cu o întrerupere de doi ani în perioada în care a fost ministru al Educaţiei, adică decembrie 2012-decembrie 2014.